Victor Ponta: Traian Băsescu a abuzat de dreptul preşedintelui de a nu promulga legi

| 09 oct, 2014

Premierul Victor Ponta a declarat joi că Traian Băsescu a abuzat de dreptul preşedintelui de a nu promulga legi pentru 'a şicana' activitatea Parlamentului, referindu-se la anunţul şefului statului privind retrimiterea la Legislativ spre reexaminare a legii referitoare la pensionarea personalului aeronautic.

'După cum ştiţi foarte bine, în acest an şi după ce a fost demis în 2012, a uzat tot timpul aproape, cu foarte mici excepţii, şi nu doar că a uzat, ci a şi abuzat de dreptul preşedintelui de a nu promulga legi. Îmi aduc aminte de cea referitoare la energia regenerabilă, ne-a ţinut cât a putut de mult. Dacă mă gândesc la Legea referendumului, cred că vreun an şi ceva. Regret acest mod abuziv al preşedintelui de a retrimite toate textele votate de Parlament. Ştiţi foarte bine, aproape toate au fost revotate de Parlament. Iar atunci când se întorc, înţeleg că domnia sa atacă la Curtea Constituţională', a spus premierul.

În opinia sa, Băsescu 'foloseşte toate metodele pentru a şicana activitatea Parlamentului'.

'E un lucru pe care un preşedinte legitim nu trebuie să-l facă. Şi vă garantez că după decembrie vom îmbunătăţi acest blocaj instituţional pe care domnul Băsescu l-a instituit', a afirmat premierul.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat joi că retrimite Parlamentului spre reexaminare legea referitoare la pensionarea personalului aeronautic, motivând că acest act normativ este discriminatoriu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ