Gorghiu: PNL cere demisia Laurei Georgescu din CNA
Deputatul PNL Alina Gorghiu a afirmat, miercuri, că liberalii cer demisia preşedintei CNA, Laura Georgescu, adăugând că sesizarea instituţiilor abilitate pentru a verifica activitatea acesteia 'nu ar dăuna'.
"nţeleg că sunt nişte fapte de corupţie despre care are cunoştinţă grupul PP-DD. Eu, ca avocat, nu pot să mă pronunţ dacă sunt sau nu fapte de corupţie la mijloc. Ce pot să spun este că PNL, ieri (marţi - n.r.), a cerut demisia acestei doamne, care are în mod clar lipsă câteva lucruri care definesc o persoană ce ocupă o funcţie de demnitate - are un limbaj suburban, vorbeşte despre protejarea unor anumite trusturi de presă, despre traficarea de influenţă, lucruri inacceptabile. Nu văd cu ce ar putea să dăuneze o sesizare către instituţiile abilitate. Nu ştiu dacă DNA este cea abilitată, dar să se facă cercetări. Este un derapaj incredibil când vine vorba de şeful CNA, cel care ar trebui să sancţioneze derapajele', a spus aceasta.
Citeşte şi: Ponta: Laura Georgescu nu a fost propusă de PSD la şefia CNA
Deputatul PP-DD Liliana Mincă a declarat, miercuri, că va sesiza DNA pentru a se pronunţa dacă la CNA 's-au întreprins fapte de corupţie' şi a cerut demisia preşedintei Consiliului, Laura Georgescu, audiată miercuri la Comisia pentru cultură din Camera Deputaţilor.
'Colegii mei, cei 15 deputaţi ai PP-DD, vor sesiza DNA astăzi. DNA trebuie să ne spună dacă la CNA s-au întreprins fapte de corupţie, întrucât ceea ce s-a vehiculat în ultima perioadă în mass-media nu demonstrează altceva decât că la CNA se întreprind fapte de corupţie. Or, doar DNA poate să ne spună, într-adevăr, dacă acolo sunt fapte de corupţie, dacă acele înregistrări audio-video sunt reale, dacă sunt rupte din context. Însă doamna preşedinte Laura Georgescu a spus foarte clar că acei termeni au fost folosiţi, dar că au fost scoşi din context', a afirmat miercuri Mincă.
Preşedinta CNA a fost audiată la Comisia pentru cultură din Camera Deputaţilor cu privire la conţinutul unor convorbiri pe care le-ar fi purtat cu funcţionari publici din CNA despre favorizarea unui post de televiziune.
Totodată, Laura Georgescu a fost audiată şi pe tema unei sesizări venite din partea unor membri ai Consiliului referitor la limbajul folosit de aceasta în prezenţa unor elevi cu ocazia derulării proiectului 'Şcoala Altfel'.