Ponta: Laura Georgescu nu a fost propusă de PSD la şefia CNA
Victor Ponta a declarat miercuri că preşedinta CNA, Laura Georgescu, nu a fost propusă în funcţie de PSD iar dacă se face un proiect de lege prin care membrii CNA să poată fi revocaţi, social-democraţii îl vor susţine.
"După cum ştiţi foarte bine, doamna Georgescu nu a fost propusă de PSD şi după cum ştiţi, membrii CNA nu pot fi revocaţi. Am văzut o iniţiativă, domnul Ştirbu a anunţat că va face o iniţiativă parlamentară prin care să poată fi revocaţi membrii CNA, dacă o face domnul Ştirbu, de la PNL- PDL, noi o votăm', a spus Ponta la Palatul Parlamentului întrebat dacă partidul său o mai susţine pe preşedinta CNA, Laura Georgescu.
Citeşte şi: Scandal la CNA. Laura Georgescu a fost audiată de Parlament
Ponta a negat că ar fi avut o discuţie cu Georgescu miercuri dimineaţă, aşa cum s-a vehiculat la Comisia de cultură de la Cameră, unde a fost audiată preşedinta CNA.
'Azi de dimineaţă? Eram la Vodafone, puteţi să verificaţi', a răspuns Ponta întrebat despre presupusa discuţie.