Guvernul a sesizat organele de urmărire penală pentru nereguli privind programul "Schi în România"

| 22 mai, 2014

Corpul de control al primului-ministru a sesizat organele de urmărire penală competente în legătură cu comiterea de posibile fapte penale în urma controalelor efectuate la nouă autorităţi ale administraţiei locale care au beneficiat de fonduri de la bugetul de stat pentru implementarea programului "Schi în România", dezvoltat de Elena Udrea, pe când era la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Raportul a vizat finanţarea programului "Schi în România", de contruire a unor pârtii de schi. Potrivit raportului, MDRT ar fi plătit pentru lucrări doar pe baza cererilor venite din partea administraţiilor locale. Astfel, era suficient ca primarii să ceară bani pentru ca ministerul condus de Elena Udrea să-i vireze în cont.

"Pentru pentru realizarea Programului 'Schi în România', autorităţile publice locale menţionate în eşantion au utilizat, în perioada 2009 - 2013, suma de 143.471,000 RON de la bugetul de stat (92%) şi suma de 12.317.000 RON din bugetele locale (8%)', în condiţiile în care 'criteriile de eligibilitate pentru programele şi proiectele obiectivelor de investiţii în turism au fost aprobate prin H.G. nr. 320/2011, publicată în Monitorul Oficial la data de 08.04.2011", se arată în raport.

'Până la data menţionată nu a existat o bază legală care să reglementeze eligibilitatea proiectelor finanţate de la bugetul statului sau valoarea cofinanţării autorităţilor publice locale', precizează sursa citată.

Totodată, Corpul de control al premierului a reţinut că 'Ministerul Turismului, respectiv Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în calitate de autoritate a administraţiei publice centrale care a coordonat la nivel naţional implementarea Programului 'Schi în România', nu a elaborat prevederi riguroase cu privire la transferul fondurilor publice către autorităţile publice locale'.


'Sumele alocate autorităţilor publice locale de la bugetul statului, prin bugetul Ministerului Turismului, al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, respectiv al Ministerului Economiei - Autoritatea Naţională pentru Turism, au fost distribuite în baza unor ordine de ministru şi au reprezentat principala sursă de finanţare pentru obiectivele de investiţii, în condiţiile în care dispoziţiile art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 426/2009 prevăd că 'finanţarea realizării documentaţiilor tehnice şi a lucrărilor de execuţie a proiectelor de investiţii (...) se asigură din bugetul autorităţilor administraţiei publice locale şi, în completare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Turismului', în concret, obiectivele de investiţii aprobate în cadrul Programului 'Schi în România' au fost finanţate predominant din fondurile alocate de la bugetul statului, autorităţile administraţiei publice locale asigurând o cofinanţare nesemnificativă', se arată în documentul Corpului de control al premierului.

Programul 'Schi în România' a fost realizat în baza prevederilor H.G. nr. 426/2009 şi ale HG nr. 120/2010 cu modificările şi completările ulterioare.

În Nota Corpului de control se mai precizează că mai multe sume necesare pentru realizarea Programului 'Schi în România' au fost aprobate fără a se clarifica, anterior, situaţia juridică a terenurilor pentru realizarea obiectivelor de investiţii.

Controlul a relevat şi faptul că anumite echipamente achiziţionate în cadrul programului 'nu au fost încorporate în obiective de peste 3 ani de zile'.

'În ceea ce priveşte proiectul de investiţii 'Amenajarea domeniului schiabil Mogoşa - Baia Sprie, judeţul Maramureş' derulat de către Consiliul Judeţean Maramureş, echipamentul 'Sistem de purificare a apei' (...) livrat de executant, pentru care autoritatea locală a achitat în anul 2009 suma de 22.000 RON din valoarea totală a acestuia, se afla depozitat în incinta Serviciului public de întreţinere a domeniului public din cadrul Consiliului Local Baia Sprie, în aer liber, în condiţii improprii de siguranţă, protecţie şi conservare', se arată în document.

În plus, mai multe echipamente achitate 'nu au fost identificate la faţa locului'.
Corpul de control a constatat, de asemenea, că unele autorităţi publice locale au atribuit ilegal contracte pentru executarea lucrărilor la obiectivele de investiţii finanţate prin Programul 'Schi în România'.

Spre exemplu, în document există informaţia potrivit căreia 'în anul 2010, reprezentanţii Primăriei Municipiului Vulcan au atribuit prin achiziţie directă lucrări în valoare totală de 8.190.000 RON (fără TVA) către societatea Acomin S.A. Cluj-Napoca, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie'.

'Având în vedere că, în urma desfăşurării acţiunilor de control la cele 9 autorităţi ale administraţiei publice locale, în legătură cu implementarea Programului 'Schi în România', au rezultat indicii privind acte şi operaţiuni care pot întruni elementele constitutive ale unor posibile fapte de natură penală, Corpul de control al primului-ministru, ca organ cu atribuţii de control, a sesizat organele de urmărire penală competente, urmând ca acestea sau, după caz, instanţele de judecată să hotărască asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunilor şi asupra vinovăţiei', mai precizează Corpul de control al premierului.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ