Hagi, despre succesul Simonei Halep

| 06 iun, 2014

Regele fotbalului românesc a felicitat-o pe cea mai bună jucătoare de tenis din România, Simona Halep, pentru calificarea în finala de la Roland Garros. „E foarte bine că e în finală, acum să şi câştige”, a spus Gheorghe Hagi la Digisport.

Simona Halep a declarat că vrea să ajungă într-o bună zi la fel de celebră ca Gică Hagi. Parcursul său de senzaţie din ultimul an a adus-o mai aproape de realizarea visului: a ajuns în finală la Roland Garros, iar Hagi îi ţine pumnii în meciul contra Mariei Şarapova.

„Drumul Simonei Halep e de succes. Zi de zi e mai bună şi avem o sportivă cu care ne mândrim. E foarte bine că e în finală, acum să şi câştige. E extraordinar pentru România şi pentru ea, în primul rând, pentru că se sacrifică şi are succes. E unul dintre sportivii valoroşi, sperăm să câştige şi turneul, sperăm să ajungă cât mai sus, chiar numărul 1. Nu îi va fi uşor, dar cu muncă şi sacrificii se poate”, a spus Hagi.

Până acum, Maria Şarapova a învins-o pe Simona Halep în toate cele trei meciuri directe. Ultima oară, cele două sportive s-au întâlnit în finala de la Madrid, unde rusoaica s-a impus cu 2-1 la seturi.

„Trebuie să-mi iau revanşa, trebuie să lupt pentru asta. Am jucat bine la Madrid, în primul set am început bine, am fost rapidă, am deschis unghiurile foarte bine, dar ea a revenit foarte bine, a lovit mai puternic decât mine. Acum, trebuie să fiu agresivă din nou, să joc rapid, aşa cum e stilul meu, şi să îmi controlez nervii, pentru că va fi un moment greu pentru mine”, se motivează Simona Halep.

Simona Halep nu a pierdut nici un set în cele şase meciuri jucate la Paris, în timp ce adversara din finală a cedat câte unul în ultimele trei partide.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ