Simona Halep: Mă simt extraordinar, e incredibil că voi juca finala la Roland Garros
Jucătoarea română de tenis Simona Halep a declarat că se simte extraordinar după ce s-a calificat, joi, în finala turneului de la Roland Garros, o premieră în cariera ei în privinţa turneelor de Mare Şlem.
''Mă simt extraordinar, e incredibil că voi juca finala aici. Am intrat bine în meci şi am fost agresivă. După aceea m-a retras prea mult. Andrea (Petkovic, n. red.) a jucat bine, dar am fost mai puternică pe final. Am multă încredere în mine şi am jucat bine'', a declarat Halep după semifinala cu Petkovic, pe care a învins-o cu 6-2, 7-6 (4).
Halep, a patra favorită a turneului din capitala Franţei, va juca în ultimul act al Openului Franţei cu rusoaica Maria Şarapova.
''Următorul meci va fi dificil. Maria este o mare campioană, dar poate îmi voi lua revanşa pentru Madrid'', a subliniat Halep, învinsă cu 1-6, 6-2, 6-3 de Şarapova în finala jucată luna trecută în capitala Spaniei. Halep consideră că trebuie să îşi păstreze agresivitatea pentru a avea şanse în faţa rusoaicei.
AFP remarcă ascensiunea fulgerătoare a româncei, care a urcat într-un an de pe locul 57 pe 4 în lume, progres acompaniat de şapte titluri în 13 luni. Doar liderul mondial Serena Williams a reuşit mai mult.
Fostă număr unu mondial la junioare, victorioasă la această categorie la Roland Garros în 2008, Halep visează acum să o egaleze pe Virginia Ruzici, managerul său, care a câştigat titlul la Roland Garros în 1978.
Halep şi-a asigurat deja urcarea pe locul 3 al podiumului WTA începând de luni, indiferent de rezultatul finalei cu Şarapova, campioană la Roland Garros în 2012 şi finalistă anul trecut.