Harta punctelor de pe Terra lovite de asteroizi FOTO/VIDEO

| 18 noi, 2014

O hartă publicată de NASA în cadrul programului pentru descoperirea meteoriţilor şi cometelor ce se apropie de Terra (Near Earth Object Program) arată de câte ori a fost lovită planeta de astfel de formaţiuni în ultimii 20 de ani.

Aceasta arată că în ultimii 20 de ani (între 1994 şi 2013), au fost consemnate 556 de situaţii în care meteoriţii pătrunşi în atmosferă s-au aprins. Agenţia susţine că suntem vizaţi tot timpul de astfel de formaţiuni, scrie Huffington Post.

Potrivit directorului de program Lindley Johnson, majoritatea meteoriţilor care vin spre noi sunt carbonizaţi înainte de atinge Pământul, aceasta fiind dovada că atmosfera „îşi face treaba, protejând Terra de micii meteoriţi”.

iutreadiasr

O excepţie importantă o constituie ploaia de meteoriţi de la Celiabinsk, produsă de explozia unui meteorit cu un diametru de aproape 20 de metri deasupra localităţii ruseşti, în 15 februarie 2013. După cum se poate vedea și pe hartă, incidentul de la Celiabinsk este unul dintre cele mai grave din ultimii 10 ani.

Fragmentele de meteorit au spart geamuri şi au rănit peste 1.000 de oameni. Este un incident care duce cu gândul la ce s-ar putea întâmpla în cazul prăbuşirii unui meteorit mai mare.

Dr. Amy Mainzer, cercetătoare în cadrul programului spaţial NEOWISE, al NASA, consideră căderile de meteoriţi evenimente rare, însă recunoaşte că un meteorit mare ar produce pagube importante.

„Nu înseamnă că trebuie să intrăm în panică, dar nici nu trebuie să îi ignorăm. O abordare precaută este să vedem ce meteoriţi au potenţial de impact şi asta facem noi. Cu ajutorul cercetării putem spune dacă există acolo un obiect care ne vizează şi este suficient de mare pentru a produce pagube”, a explicat Dr. Amy Mainzer, pentru The Huffington Post.

Cercetările au identificat peste 90% din asteroizii apropiaţi de Pământ, cu un diametru mai mare de un kilometru, potrivit lui Mainzer. Doar un mic procent din numărul total al meteoriţilor capabili să treacă de atmosfera terestră a fost identificat.

„În mod sigur mai sunt multe de făcut, dar lucrăm la asta”, spune Mainzer, adăugând că echipa sa propune un nou telescop spaţial, numit NEOCam, care ar putea să extindă semnificativ capacitatea NASA de a detecta meteoriţii periculoşi.

Potrivit NASA, în medie o dată la 5.000 de ani, un obiect de dimensiunea unui teren de fotbal loveşte Pământul, provocând daune însemnate. O dată la câteva milioane de ani planeta este lovită de un obiect suficient de mare pentru a cauza dezastre regionale sau globale.

Craterul meteoritic din Arizona, din apropierea oraşului Winslow, are o vechime de 50.000 de ani şi se presupune că s-a format în urma impactului unui meteorit de 50 de metri.

lookoutB_1100x469

Aşa numita extincţie a dinozaurilor din cretacic-paleogen, produsă în urmă cu 65 de milioane de ani, este considerată rezultatul impactului unui meteorit de 10 kilometri în zona peninsulei Yucatan.

Tag-uri: asteroizi, nasa, Terra
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ