Își cere cineva scuze pentru sperierea românilor că vor crește taxele?

| 18 noi, 2014

La rece, după alegerea noului președinte al României, ne uităm către mesajele electorale pe care cele două echipe le-au circulat în campanie.

 

Liderul ACL Klaus Iohannis a precizat, la Digi24, că este convins că "vom avea creşteri de impozite şi taxe". "Nu este nicio îndoială asupra acestor chestiuni. Am făcut deja de luni de zile simulări cu colegii care sunt specialişti în domeniu şi am avertizat în nenumărate rânduri. “Probabil lumea a crezut că sunt anunţuri de campanie electorală, dar sunt lucruri foarte foarte reale", a continuat Iohannis, pe atunci candidat la funcția de președinte.

Realitatea este că în prima ședință de guvern, primul ministru Victor Ponta s-a grăbit să spună, din nou, că în construcția viitorului buget nu vor fi prevăzute niciun fel de creșteri de taxe sau impozite.

Mesajele lui Iohannis pot fi catalogate drept mesaje de campanie și nimic altceva. Deficitul bugetar pentru anul viitor poate fi acoperit prin creșterea ratei de colectare, prin creșterea încasărilor la bugetul de stat, prin creșterea bazei de impozitare, fără a fi nevoiți să recurgem la noi taxe și impozite sau la împrumuturi noi de pe piața externă.

La începutul săptămânii trecute pe, 11 noiembrie vicepremierul Liviu Dragnea spunea foarte clar că avem o colectare mai bună cu 5,8 miliarde și venituri suplimentare după reducerea CAS, până la sfârșitul anului de 1,8 miliarde. Prin urmare vicepremierul a declarat încă de atunci că în 2015 măsurile promise de Victor Ponta vor fi asigurate fără a crește deficitul peste cota agreată cu FMI. Calculele se vor vedea evident în bugetul pe 2015 care nu va mai întârzia mult în perioada următoare.

Victor Ponta a fost pus într-o poziție delicată în  timpul campaniei. Candidând din postura de premier, toate mesajele guvernamentale au fost interpretate ca mesaje de campanie și promisiuni electorale, ceea ce este total fals. Victor Ponta președinte garanta colaborarea cu un guvern care să continue măsurile de creștere promovate și în ultimii doi ani: creșterea pensiilor, creșterea venitului minim garantat, creșterea pentru 500.000 de copii a alocațiilor de stat, indemnizațiile pentru persoanele cu handicap și nu în ultimul rând creșterea salariului minim până la cota de 1000 de lei.

Cum Victor Ponta nu a fost ales președinte rămâne la șefia Guvernului, ceea ce garantează, din nou respectarea angajamentelor Guvernului și bineînțeles încadrarea în țintele de deficit.

Susținerea parlamentară și guvernamentală pentru programul pe care Victor Ponta l-a început este încă solidă. Stabilitatea politică este importantă pentru cel mai multe motive:

1.      Schimbarea guvernării nu se poate face fără o moțiune de cenzură și fără mișcări de trupe dintr-un partid în altul.

2.      O eventuală schimbare a Guvernului Ponta anul acesta echivalează cu o numire nouă de premier de către Traian Băsescu (probabil Boc, dacă nu Udrea)

3.      Toate măsurile pe care Iohannis le-a catalogat drept pomeni electorale vor fi probabil eliminate din arhitectura bugetară.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ