Și pedeliștii recunosc că protestele de la Pungești put a bani murdari
O parte a vălului de propagandă și mistificare pare să se ridice inclusiv dinspre tabăra liberal-democraților, care prin vocea fostului prefect de Vaslui descoperă și ei, într-un târziu, că împăratul ecologiștilor e gol...
Orice ar fi, până la urmă adevărul tot iese la suprafață. Din câte citim în presa locală și centrală, acest lucru este valabil și pentru comuna Pungești. Mass media menționată titrează la unison acuzele aduse de fostul prefect de Vaslui, actualul vicepreședintele al Organizației Județene a PDL, Ciprian Iftimoaei, care a atras atenția în cadrul unei conferinţe de presă că toate protestele organizate în comuna Pungeşti au avut în spate nu numai interesele ascunse ale activiştilor de mediu din ţară, dar și sume de bani prin care s-a realizat ”motivarea” protestelor. „Oamenii ne-au spus că sunt conştienţi că, atunci când au dărâmat gardul companiei Chevron, au încălcat legea. Şi noi le-am expliat că a fost vorba de tulburare de posesie. Ei au recunoscut că toate protestele au fost amplificate de unii activişti şi au mai spus că, din ce ştiu ei, e vorba de nişte bani pe care aceşti activişti i-au primit pentru organizarea acelor proteste. Nu este treaba noastră să investigăm astfel de lucruri“, a afirmat vicepreședintele PDL Vaslui, Ciprian Iftimoaei.
Toate aceste dezvăluiri, oricât de târziu ar surveni, sunt nu numai interesante, dar și extrem de importante. Până la Pungești, proteste similare au avut loc în multe orașe din țară. În unele dintre acestea situația s-a deteriorat, rezultând confruntări cu forțele de ordine. Din fericire, protestele respective nu au provocat victime sau daune ieșite din comun iar, la un moment dat, acestea pur și simplu s-au stins. Chiar și așa, deși au existat suspiciuni majore privitoare la forțele care au stat în spatele acestor așa-zise proteste ecologiste, inclusiv prin sprijin financiar, pentru foarte mult timp, oricine îndrăznea să pună degetul pe această rană și să atragă atenția că lucrurile nu-s tocmai clare cu aceste proteste era taxat de simpatii partizane la adresa guvernului și a premierului Ponta.
Tabăra de dreapta reprezentată de PDL și grupul de interese care se tot coagulează în jurul președintelui Traian Băsescu, de mai bine de doi ani, a speculat cu entuziasm situația tensionată și ciocnirile cu protestatarii, vânând cele mai mici ezitări și erori în gestionarea acestor proteste. Din fericire, iar, putem spune că guvernul a scăpat de posibile atacuri politice de anvergură tocmai prin profesionalismul Jandarmeriei și a forțelor de ordine chemate să monitorizeze toate aceste proteste.
Acum, o parte a vălului de propagandă și mistificare pare să se ridice inclusiv dinspre tabăra liberal-democraților, care prin vocea fostului prefect de Vaslui descoperă și ei, într-un târziu, că împăratul ecologiștilor e gol... Concluzia e simplă și rămâne la îndemâna cititorilor: dacă protestul care a încălcat proprietatea privată dintr-o comună anonimă a fost finanțat de forțe obscure, ce se mai poate spune despre marile proteste din capitală, acolo unde miza a fost mult mai mare și unde a început prima oară să se șteargă, ca din întâmplare, linia de demarcație dintre subiectul Roșia Montană și cel al explorării gazelor de șist?