Îl crede cineva pe Iohannis că dorea clarificarea procesului cu ANI până la prezidențiale?

| 28 oct, 2014

Din aprilie 2013, de când ANI l-a declarat incompatibil, Iohannis a evitat să confrunte realitatea problemei că este acuzat de încălcarea legii de către o instituție a statului. Dacă dorea cu adevărat soluționarea speței, Iohannis ar fi avut timp suficient să treacă prin toate etapele care țin de procedurile juridice. În schimb, Iohannis a ales tot timpul să se sustragă procesului.

Iohannis nu poate să susțină că a făcut tot ce îi stătea în putere ca să evite să intre în alegeri cu sabia incompatibilității deasupra capului, în condițiile în care cazul său se judecă deja de mai bine de un an. Amânarea soluționării unei spețe administrative mai mult de 12 luni este ceva ieșit din comun pentru sistemul juridic, iar, în ceea ce o privește, Agenția Națională de Integritate a făcut tot posibilul pentru a accelera obținerea unei hotărâri definitive.

În data de 24 aprilie 2013, ANI sesiza Parchetul, pentru că Klaus Werner Iohannis era găsit în stare de incompatibilitate pentru deținerea simultană a funcției de primar, precum și a celei de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor S.C. Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale. Iohannis a contestat raportul de evaluare al ANI și a câștigat, într-o primă fază, procesul, la Curtea de Apel Alba-Iulia.

ANI a depus cerere de strămutare a dosarului de incompatibilitate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, încă din 2 iulie 2013, pentru ca judecarea procesul să se mute de la Alba-Iulia la o altă instanţă egală în grad, dar cererea a fost judecată și respinsă de instanţa supremă abia în 20 septembrie 2013. Acum, la mai bine de 18 luni de când ANI a spus că încalcă legea, Iohannis încă nu caută să obțină un verdict final în chestiunea incompatibilității sale.

De altfel, primarul Sibiului a lăsat tot timpul să se înțeleagă că dosarul pe care ANI i-l intentează este unul politic și nu are legătură cu activitatea sa în administrația publică locală: “Haideţi să analizăm un pic când s-a interesat ANI de persoana mea. Prima dată în 2009, imediat după ce am declarat că sunt dispus să sprijin un candidat la Preşedinţie şi aş fi dispus să devin prim-ministru. Imediat, mai exact după o zi, ANI a demarat o verificare a persoanei mele şi m-a găsit «incompatibil». [...] Acum, nu am intrat bine în PNL şi, astfel, în politica naţională, şi iată că ANI şi-a amintit de mine şi iar a găsit o speţă de incompatibilitate. Puteţi să trageţi dumneavoastră concluziile, dacă e o coincidenţă sau mai mult”, a declarat Iohannis, în luna mai 2013, la scurt timp după apariția acuzațiilor Agenției.

Iohannis nici nu vrea să audă de pronunțarea sentinței! De aceea, când a sesizat ÎCCJ, Iohannis nu a cerut urgentarea cazului, așa cum a făcut de fiecare dată Agenția de Integritate. De aceea, Iohannis a întârziat cu depunerea punctului său de vedere, după ce Înalta Curte acceptase de principiu să judece cazul. Și, în general, de aceea Iohannis a căutat în permanență să amâne pronunțarea unei hotărâri definitive.

Chiar și în august 2014, când era desemnat candidatul PNL la președinție, Iohannis insista că nu are niciun termen în procesul de incompatibilitate și că acesta urmează să se judece în 2015 sau 2016: “Nu am niciun termen, nici în septembrie, nici în octombrie. Am câștigat toate procesele cu ANI, în toate etapele procesuale, și acum, nu mă îndoiesc că voi câștiga. Termen va avea în 2015 sau poate chiar în 2016”, spunea încrezător Iohannis, într-o emisiune de televiziune.

Următorul termen stabilit de Înalta Curte este pe data de 18 noiembrie, la două zile după turul II al alegerilor. În cazul în care Iohannis va fi atunci președintele ales, sistemul juridic din România va avea de luat una dintre cele mai dificile și mai importante decizii de până acum, sub presiunea imensă a opiniei publice – o situație foarte delicată pentru ÎCCJ, dar una care îi convine de minune lui Iohannis.

Iohannis, consolat sau umilit de Angela Merkel?

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
29 oct, 2014
cantautor
retrocedari pentru noi,pentru PSD
Viorel Hrebenciuc a fost arestat preventiv, miercuri, pentru 30 de zile. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

Viorel Hrebenciuc este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic şi cumpărare de influenţă, spălare a banilor, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi instigare la folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
28 oct, 2014
miha
INFORMATII
FOLOSIND ZILNIC CALCULATORUL 3 ORE PUTETI CASTIGA USOR MINIM 300 DOLARI PE LUNA,AVAND CUNOSTIINTE MINIME DE IT.OFERTA VALABILA PENTRU TOATE ZONELE TARII.PENTRU MAI MULTE DETALI TRIMITETI “INFO” LA ADRESA [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ