Imunitatea - nu și pentru căței?
Rar ne-a fost dat să citim un expozeu mai paralel cu esența problemei decât cel făcut de președintele CSM, Adrian Bordea, pe tema imunității parlamentarilor.
Neobișnuit de lax pentru cineva de formație juridică, președintele CSM se lansează în considerații pe un subiect care, de fapt și de drept, ar reveni deopotrivă Parlamentului și specialiștilor în drept constituțional. Dorind probabil să se dovedească un demn urmaș, fostul subaltern al Oanei Schmidt Hăineală s-a lansat în considerații neîntemeiate împotriva unor reglementări clare din Constituția României, de parcă ar fi epuizat toate celelalte sarcini specifice care-i revin în fruntea CSM.
Potrivit judecătorului Bordea, nu e bine ca parlamentarii să beneficieze de imunitate, toți cetățenii fiind egali în fața legii. Toate bune și frumoase, dar ceea ce se preface domnul Bordea că nu vede sau nu înțelege este că președintele Traian Băsescu este singurul demnitar român care se bucură la această oră de imunitate în fața legii. Acest reflex întârziat al unei gândiri evident comunistoide, l-a făcut pe Băsescu singura excepție care nu se supune în prezent legii, în baza presupunerii pernicioase că „cel mai iubit fiu al poporului, comandantul suprem” este mai presus de orice greșeală și nu poate fi acuzat de rea intenții. Conform acestei aberații orice politician ajuns președinte printr-o campanie electorală (care poate fi ingenioasă, mincinoasă sau abuzivă) se purifică peste noapte și devine exponentul perfecțiunii divine, unsul lui Dumnezeu pe Pământ și care, în acestă calitate, nu poate fi deranjat cu tracasările unei anchete jenante, oricare ar fi bănuielile apărute împotriva sa. Cât de păguboasă este o asemenea eroare mentală originară în DNA-ul condus de Daniel Morar s-a putut constata de curând, în legătură cu scandalosul caz Băsescu-Bercea Mondialu. În acest dosar, imunitatea artificială și nefirească a președintelui a fost atât de mare încât a provocat chiar efecte colaterale cum ar fi de pildă absența suspectă a unei percheziții la fratele acestuia, un detaliu deloc minor și extrem de compromițător la adresa unei anchete pornite cu batista pe țambal.
Domnul judecător Bordea, aflat vremelnic în fruntea CSM, ar dori probabil să fie privit în același fel, ca depozitarul adevărului suprem, indiscutabil. Ei bine nu este președintele CSM nu este un astfel de receptacul, nici măcar aproximativ, ba chiar ne întrebăm de ce are opinii contrare celor ale Parlamentului României. Căci imunitatea parlamentarilor de care amintește nu este, de fapt, nici pe departe o imunitate reală, ci doar o limitare a condițiilor în care aceștia pot ajunge cercetați conform legii. Privilegiul, pe care Bordea nu-l înțelege, este deci al Parlamentului, care decide dacă un caz este politic sau penal, respectiv civil, nu al parlamentarilor.
Dovadă sunt toți acei parlamentari care în decursul timpului s-au confruntat cu legea și chiar au pierdut. Ca să nu mai amintim și de cei care vor urma, cu siguranță...
Ştirile orei
ce expertiza are...Sultanescu,caci el este in spatele afacerii Obiectiv
d-aia merg lucrurile in Romania,de 24 de ani asa cum merg...
lasati domnule profesionistii si institutiile sa se pronunte
sau,fii demn:Eu,Ciprian S,absolvent de ...,angajat al dlui Ghita de la PSD,coordonat de consilierii Sultanescu si Teodorescu,cu vechime in...am urmatoarea opinie,asta din articol:adica tractoristul,strungarul,condamnatul din Parlament este mai profesionist decat un judecator
ce tampiti a mai sellectat si Sultanescu,sau o fi in fisa postului