În ianuarie încep procedurile pentru autostrada Piteşti-Râmnicu Vâlcea
Primul-ministru, Victor Ponta, a declarat, vineri, la Lancrăm în judeţul Alba, că din ianuarie încep procedurile pentru autostrada de la Piteşti la Râmnicu Vâlcea, el adăugând că pentru tronsonul Râmnicu Vâlcea - Sibiu trebuie refăcut studiul de fezabilitate deoarece prevedea costuri mai mari decât toţi banii de care dispune România prin programul cu fonduri UE pentru autostrăzi în perioada 2014-2020.
Întrebat de jurnalişti când va fi făcută autostrada Sibiu-Piteşti, premierul a răspuns că tronsonul Piteşti-Râmnicu Vâlcea va fi făcut anul viitor, iar pentru autostrada de la Râmnicu Vâlcea la Sibiu trebuie ca CNADNR să actualizeze studiul de fezabilitate şi să fie găsite resurse de finanţare, scrie agerpres.
'Piteşti-Râmnicu Vâlcea anul viitor. De la Vâlcea la Sibiu trebuie ca CNADNR să actualizeze studiul de fezabilitate şi să găsim bani. (...) Autostrada de la Piteşti la Râmnicu Vâlcea se face. Avem finanţare pentru ea. Avem proiectul şi din ianuarie încep procedurile. Mai departe, repet, Vâlcea-Sibiu în primul rând trebuie refăcut studiul pentru că studiul iniţial prevede mai mulţi bani decât are România pentru toată ţara. Adică ar însemna să nu mai facem nimic nici în Ardeal, nici în Moldova, nicăieri', a declarat primul-ministru.
În ceea ce priveşte declaraţia vicepreşedintelui PNL Vâlcea Cristian Buican, care a cerut demisia lui Dan Şova, premierul a spus că fiecare are un patriotism local pe care îl înţelege. 'Cred că domnul Şova ar vrea să fugă repede cu autostrada la Corabia, eu aş vrea să meargă la Târgu-Jiu. Asta e. Pe de altă parte, şi domnul de la Vâlcea zice şi el pentru oamenii de acolo. Nu asta e supărarea', a mai spus premierul.
Victor Ponta a subliniat că sunt bani pentru finanţarea lucrărilor la tronsoanele pe care le-a prezentat în Parlament împreună cu miniştrii pentru marile proiecte de infrastructură, transporturilor şi fondurilor europene.
'Pentru lucrurile pe care nu le-am prezentat şi pentru care sigur e multă supărare, pur şi simplu nu avem bani. Şi cei care ne critică, dacă ne ajută să ne spună de unde să luăm banii, ne apucăm şi de ele. Dar m-am gândit că mai bine le spunem oamenilor adevărul că atâtea minciuni, că atâtea autostrăzi Sibiu-Vâlcea au avut loc în ultimii 20 de ani, că s-or fi săturat şi ei de atâtea minciuni', a mai afirmat premierul.