Incredibil! Cum a motivat un român absența de la serviciu! Scuza l-a băgat direct la Psihiatrie
Un bărbat din Constanța, de 42 de ani, angajat al Regiei Autonome Județene de Apă, a vrut să-și motiveze luni absența de la serviciu sunându-și colegii și anunțându-i că și-a spânzurat băiețelul de 3 ani.
În urma discuției telefonice purtate, colegii au anunțat poliția, echipajul trimis la locuința individului constatând ca sesizarea nu se confirmă.
Potrivit polițiștilor, bărbatul, cunoscut ca având în trecut două tentative de sinucidere, a fost găsit într-o avansată stare de ebrietate și a fost dus la spitalul de psihiatrie. Băiețelul acestuia a fost preluat de lucrătorii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Constanța și dus în regim de urgență într-un centru de plasament pentru minori.
Purtătorul de cuvânt al DGASPC, Roxana Onea, a declarat că individul are o fată de 10 ani și un băiat de 3 ani, iar în urma comportamentului agresiv față de minoră, în iunie 2015 aceasta a fost preluată și dusă în centrul de plasament unde în prezent a ajuns și fratele ei, scrie Agerpres.
Tatăl și copiii locuiau în cartierul de locuințe sociale construit de administrația Mazăre, în timp ce mama era plecată la concubin.
Conform reprezentantei DGASPC, față de băiețel tatăl avea un comportament "responsabil", din verificările efectuate la locuința bărbatului, după preluarea fetiței, reieșind că acesta angajase o bonă care să aibă grijă de copil cât timp el era plecat la serviciu. În această toamnă, minorul fusese înscris la grădiniță.