Indiferenţa atinge cote maxime în SPITALE. Un tânăr din Vaslui a murit de la o banală înţepătură în picior
O rană banală a ucis în doar câteva zile un tânăr din Vaslui. Băiatul lucra la câmp, cand s-a înţepat în picior, într-o sârmă. A ajuns la spital, însă familia acuză medicii de moartea tânărului, deoarece, spun ei, l-au ţinut fără tratament, iar starea lui s-a înrăutăţit. După două operaţii la care a fost supus, tânărul a murit.
Vasile Moldoveanu avea doar 27 de ani, iar săptămâna viitoare urma să se căsătorească. O banală înţepătură într-o sârmă ruginită i-a adus însă moartea. A mers la spitalul din Bârlad, unde, cu piciorul bandajat într-o cârpă, a aşteptat ore bune până a fost văzut de un medic.
După ce i s-a făcut o injecţie şi a fost trimis acasă, tânărul a început să se simtă din ce în ce mai rău. A ajuns din nou la spital şi a fost operat de două ori, apoi, la rugăminţile disperate ale familiei a fost trimis la Iaşi. Era însă prea târziu: după 48 de ore, tânărul a murit.
Familia băiatului acuză acum medicii, care nu şi-ar fi dat seama că piciorul tânărului se infectase rapid, scrie romaniatv.net.