Însărcinatul cu afaceri al misiunii diplomatice a SUA la București, Duane Butcher, se află la Palatul Victoria

| 19 feb, 2014

Însărcinatul cu afaceri al misiunii diplomatice a Statelor Unite la Bucureşti, Duane Butcher, se află la această oră la Palatul Victoria unde are o întâlnire cu premierul Victor Ponta, au declarat surse politice pentru Agerpres.

În lipsa unui ambasador acreditat la Bucureşti, Duane Butcher, adjunctul şefului misiunii diplomatice a SUA, este reprezentantul cu cel mai înalt rang al administraţiei americane în România.

Ieri, Ambasada SUA s-a pronunţat, răspunzând unei întrebări Mediafax privind decizia de neridicare a imunităţii deputatului Vlad Cosma, cercetat pentru trafic de influenţă. Reprezentanţa diplomatică aSUA a transmis că nu comentează anchete în desfăşurare, dar a subliniat că toţi demnitarii trebuie să respecte cele mai înalte standarde etice. "Nimeni nu trebuie să fie mai presus de lege. Toţi demnitarii trebuie să respecte cele mai înalte standarde etice", se arată în răspunsul misiunii diplomatice, după ce Camera Deputaţilor a respins, luni, prin vot secret, ridicarea imunităţii deputatului PSD Vlad Cosma.

Săptămâna trecută, vicepreşedintele american Joe Biden l-a sunat pe preşedintele Traian Băsescu, aducând în discuţie instabilitatea din regiune, stadiul lucrărilor la scutul antirachetă de la Deveselu, dar şi respectarea principiilor statului de drept de către politicieni în România.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ