Ponta, ok definitiv de la americani

| 26 noi, 2013

Într-un interviu acordat ziarului Adevărul, Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri ad-interim al Statelor Unite la București, a declarat că relațiile bilaterale se află într-un moment extraordinar. „Este un progres foarte solid în relaţiile româno-americane.

Suntem într-un moment mult mai bun al relaţiei USA-România, mult mai bun decât ne-am fi putut imagina cu un an în urmă”, a afirmat Duane Butcher, menținând în acest sens vizitele efectuate recent la Washington de către ministrul român al Apărării, precum și de către premierul Victor Ponta.

Totodată, însărcinatul cu afaceri al SUA a menționat și interesul Statelor Unite pentru ca România să se mențină pe un drum de prosperitate și stabilitate. ”Interesul Statelor Unite nu este o anumită investiţie sau un anumit proiect, interesul SUA este o Românie puternică. Asta ne dorim. SUA vor să vadă o Românie prosperă şi puternică şi stabilă. Pentru asta lucrăm”, a subliniat Duane Butcher.

Aceste declarații sunt cu atât mai semnificative cu cât ele vin exact în momentul în care Traian Băsescu, angajat într-o campanie electorală accerbă, tună și fulgeră de la tribuna Palatului Cotroceni. Preşedintele încearcă să pună piedici tuturor proiectelor majore pentru țară promovate de către actuala majoritate USL și cabinetul Ponta, fie că vorbim despre descentralizare, procesul de revizuire a Constituției sau proiectul de buget.

Or, privite din această perspectivă, declarațiile lui Duane Butcher trebuie interpretate ca un semnal clar că Statele Unite nu mai sunt dispuse să gireze comportamentul președintelui și că și-au schimbat radical poziția față de vara lui 2012. Dacă atunci Departamentul de Stat a dat crezare cu bună-credință minciunilor lui Traian Băsescu privind cele un milion de voturi care ar fi fost furate, acum americanii dau un mesaj fără echivoc de susținere față de Victor Ponta.

Mai mult, vorbind despre necesitatea unei Românii puternice și stabile, Statele Unite îi spun practic președintelui Traian Băsescu să se potolească și să nu mai încerce să genereze conflicte politice artificiale. Desigur, acest mesaj este diluat prin utilizarea limbajului diplomatic specific, dar referința este cât se poate de clară, mai ales că însărcinatul cu afaceri al SUA aduce în discuție progresele indiscutabile făcute de România în domeniul respectării statului de drept. ”Suntem fericiţi să vedem cu sistemul de justiţie lucrează, este clar că nimeni nu este deasupra legii, procurorii şi judecătorii îşi fac treaba”, a ținut să precizeze Duane Butcher.

Dar poate că mesajul care îi cade cel mai greu președintelui Traian Băsescu este cel legat de pactul de colaborare dintre Președinție și Guvern. Duane Butcher reia în interviul din Adevărul un mesaj pe care l-a mai transmis și imediat după ce Traian Băsescu a anunțat că se gândește să denunțe acest pact, afirmând că SUA susțin colaborarea instituțională. ”Este important ca cele două instituţii, preşedinţia şi premierul să colaboreze”, a subliniat Duane Butcher, într-un mesaj cu adresabilitate directă către Palatul Cotroceni.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

4 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
26 noi, 2013
cantautor
ptr "esti cretin.."
si in plus,n-ai precizat nimic despre pozitia Chinei,Rusiei si Coreei de Nord...
nici la astia nu mai are trecere...
dar,probabil ca nu "suna"bine..
sunteti de o "noblete" rara...
26 noi, 2013
cantautor
"..... mult mai bun decât ne-am fi putut imagina cu un an în urmă”
oficialul american una spune,ziarista alta interpreteaza..
de fapt,"canta "precum i se dicteaza..
26 noi, 2013
tica
da.pisicuta asta e cumva sotia ministrului agriculturii?ca aluat-o rau pe aratura cu interpretarile.e normal ca americanii sa vrea o Romanie puterenica.dar cum?facind excrpcherii BECHTELIENE?(cu Nastase in guvernarea lui)?Aici nau facut de ris onoarea americanilor,ca romanii si-au vindut onoarea lui FELIX mnarele excroc securist si destabilizator de tara.
26 noi, 2013
esticretindecitetratez
De fapt...
...Băsescu a cam sfeclit-o! Merkel s-a lămurit cu el, Hollande e de stânga, casa regală britanică nu-l iartă pentru că s-a amestecat cu escrocul Lambrino, americanii i-au dat o șosetă peste ochi data trecută, când i-au pus vizita în cui și acum vin cu precizările astea extrem de clare...și voi tot pe aici, cu interpretările voastre băsiste, precum soldatul japonez uitat după război pe o insulă pustie, cu mitraliera și poza împăratului... Sunteți de o prostie rară.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ