INSCOP: Mai mult de jumătate dintre români sunt nemulţumiţi de sistemul de sănătate

Un sondaj realizat de INSCOP arată că sistemul de sănătate din România, unul dintre cele mai criticate sisteme publice din ultimii 23 de ani, este apreciat de o treime din populaţie în timp ce 60% dintre români sunt nemulţumiţi de acest sistem.
Aproape 60% dintre respondeţi declară că sunt nemulţumiţi sau foarte nemulţumiţi de sistemul de sănătate (44,3% se declară nemulţumiţi, iar 15% foarte nemulţumiţi). 34,6% dintre români sunt mulţumiţi de sistemul de sănătate şi 3,9% declară că sunt foarte mulţumiţi.
36,5% dintre români consideră că au o stare de sănătate bună, 45,9% nici bună, nici proastă, iar 14,5% dintre respondenţi spun că au o stare de sănătate proastă.
La întrebarea dacă au dat vreodată bani sau cadouri personalului medical, 63% au răspuns afirmativ, 32% negativ. Dintre cei care declară că au dat cadouri sau bani, 66,6% spun că au dat din proprie iniţiativă, 31,4% că li s-a cerut. Practic, reiese că unui procent de aproximativ 20% i s-au cerut bani sau atenţii din partea personalului medical.
73,5% dintre români cred că medicii sunt prost plătiţi; 64% cred că medicii din România sunt bine pregătiţi; 77,1% spun că au întâlnit medici în România care îşi fac datoria cu seriozitate. De departe, cel mai mare grad de acord (87,7%) este cu ideea că statul trebuie să asigure medicamente compensate şi cu ideea potrivit căreia condiţiile din spitalele româneşti sunt proaste (86,9%).
Publicul este împărţit aproape pe jumătate în ceea ce priveşte alte atribute ale sistemului medical: spitalele nu au medicamente şi dotări pentru că nu sunt bani, respectiv pentru că se fură; sistemul de sănătate este printre cele mai grav afectate de corupţie, respectiv sistemul de sănătate nu este mai corupt decât altele; pentru un tratament de calitate trebuie să plăteşti la medic, respectiv poţi avea gratuit tratament de calitate.
Solicitaţi să indice cauze pentru plecarea medicilor din ţară, 58,7% dintre respondenţi au menţionat salariile mici, 19,1% lipsa condiţiilor din spitalele noastre, 10,4% dorinţa de a munci în altă ţară.
Sondajul ”Barometrul de opinie publică – Adevărul despre România” a fost realizat de INSCOP Research la comanda Adevărul. Acesta a fost realizat în perioada 20-28 aprilie 2013, pe un eșantion de 1050 persoane și este reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste 18 ani.Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
