Ioan Chelaru este noul președinte al Comisiei comune pentru revizuirea Constituției
Vicepreședintele social-democrat al Senatului, Ioan Chelaru, a fost ales, luni, în unanimitate, în funcția de președinte al Comisiei comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituției.
După votul favorabil primit din partea colegilor, Chelaru și-a exprimat speranța unei bune colaborări între partidele politice reprezentate în Comisie.
Citeşte şi: Ioan Chelaru: Comisia de la Veneţia a avizat favorabil revizuirea Constituţiei
"Sper să avem o colaborarea bună. Am început lucrările Comisiei sub un spectru pe care eu aș vrea să-l cred de bun augur, acela al consensului politic. Nu cred că o viitoare revizuire a Constituției, un proiect pe care noi îl propunem, dar care nu întrunește consensul politic, poate fi un proiect extrem de serios și viabil pentru societatea românească. Nu uitați că cele două treimi trebuie obținute și în Senat, și în Camera Deputaților, dar și în referendum, după noua lege a referendumului", a susținut Ioan Chelaru, conform Agerpres.
Vicepreședinții acestei Comisii comune rămân Mate Andras (UDMR), Valeria Schelean (PNL), Daniel Fenechiu (PP-DD), Bogdan Ciucă (PC), iar secretari ai Comisiei sunt Florin Iordache (PSD) și Varujan Pambuccian (grup Minorități naționale).
Reprezentanta PNL în Biroul Permanent al Comisiei comune, Valeria Schelean, a ținut să precizeze că parlamentarii liberali din Comisia comună l-au votat pe Ioan Chelaru în funcția de președinte pentru a se respecta principiul simetriei în desemnarea președinților de Comisii comune ale Parlamentului.
"Votul a fost în unanimitate pentru desemnarea domnului Ioan Chelaru în calitatea de președinte al aceste Comisii, dat fiind faptul că domnul Voicu, colegul nostru de la PNL, a preluat președinția Comisiei de Cod electoral. Astfel, toți colegii din PNL, membri ai acestei Comisii, au votat în favoarea domnului Chelaru. În ce privește Biroul Comisiei, componența a fost păstrată", a precizat aceasta.