Ioana Petrescu a tăiat indemnizaţii pentru AGA de la CEC şi EximBank de jumătate de milion de euro
Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, a limitat indemnizaţiile plătite reprezentanţiilor instituţiei în AGA de la CEC Bank şi de la EximBank la câte o şedinţă pe an, reducând semnificativ sumele plătite de cele două bănci de stat, care economisesc astfel aproximativ jumătate de milion de euro.
Reprezentanţii statului în AGA de la cele două bănci primeau pentru fiecare şedinţă o indemnizaţie echivalentă cu 25% din remuneraţia preşedintelui instituţiei de credit, iar de regulă se convoca AGA aproape în fiecare lună.
Ordinele emise de Ioana Petrescu prevăd posibilitatea aprobării unei a doua şedinţe AGA remunerate în ultimele şase luni ale anului, dar numai dacă există motive întemeiate.
Potrivit unor surse din MFP, economiile pentru cele două bănci însumează circa 500.000 de euro, dacă este luat în calcul costul total cu indemnizaţiile, incluzând contribuţiile şi taxele aferente, şi o medie de 12 AGA pe an.
Fostul ministru al Finanţelor Publice Florin Georgescu lmitase participarea la un reprezentat din partea Finanţelor la fiecare dintre cele două bănci, precum şi un număr redus de şedinţe, dar ordinul a fost revocat de succesorul său, liberalul Daniel Chiţoiu, care a revenit la trei reprezentanţi şi fără limitarea şedinţelor AGA.
Premierul Victor Ponta adeclarat, acum trei săptămni, că propunerea pentru numirea lui Enache Jiru la conducerea CEC Bank a fost înaintată de ministrul Finanţelor la începutul lunii aprilie şi aşteaptă avizul directorului general al Direcţiei Supraveghere din Banca Naţională, Nicolae Cinteză.
În replică, guvernatorul BNR Mugur Isărescu a declarat că, potrivit legii societăţilor comerciale, Ministerul Finanţelor trebuie mai întâi să numească întreg Consiliul de Supraveghere al CEC Bank, iar acesta va desemna directorul general al băncii.
Ioana Petrescu a evitat joi, la o conferinţă de presă, să răspundă câte salarii compensatorii ar fi trebuit să primească preşedintele CEC Bank Radu Gheţea dacă ar fi fost schimbat din funcţie înainte de încheierea mandatului.
Petrescu a precizat că trecerea CEC Bank la conducere dualistă este în linie cu trendul european şi cu principiile guvernanţei corporatiste, nefiind o măsură care să permită doar schimbarea actualului preşedinte, Radu Gheţea, dar MFP nu are în intenţie să aplice această organizare şi la Eximbank.