Iohannis bagă PNL în silenzio stampa. Liberalii speră să nu dea socoteală electoratului

| 03 sep, 2014

Deşi o asemenea declaraţie ar fi trebuit să dea naştere unui val de reacţii nu tocmai prietenoase din partea liderilor PNL, care în urmă cu doi ani au participat totuşi la încercarea de debarcare a lui Traian Băsescu de la Cotroceni, toţi liberalii de marcă aflaţi acum în conducerea partidului tac pe marginea subiectului.

Legătura dintre Klaus Iohannis şi Traian Băsescu a devenit deja acel gen de secret pe care, deşi toată lumea îl cunoaşte, cei implicaţi continuă să îl nege cu vehemenţă. Ciudăţenia întregii situaţii este însă că deja s-a ajuns la un punct în care noul preşedinte al PNL nici măcar nu se mai fereşte să îl laude pe Traian Băsescu. Astfel, într-o recentă emisiune televizată de pe B1 Tv, edilul sibian a declarat că şeful statului este cel mai important lider politic post-decembrist.

Tot pe B1, Iohannis a făcut însă şi o altă remarcă ilustrativă pentru relaţia politică dintre el şi liderul de la Cotroceni. Vorbind despre propria sa implicare în procesul de suspendare a preşedintelui, Iohannis a declarat  că: "Toată acţiunea a fost la limita Constituţiei şi nu trebuie să confundăm fondul problemei cu forma. Întreaga procedură a fost, după părerea mea, absolut inutilă şi prost inspirată. Nu trebuia făcută nici suspendarea, nici referendumul. Nu a avut nimeni de câştigat de acolo. USL a pregătit-o foarte prost, a informat foarte prost, au făcut nişte paşi care au fost extrem de rapizi şi prost pregătiţi, iar fondul problemei, dacă se votează pentru sau contra la momentul respectiv, a fost discutat în conducerea Forumului German şi s-a hotărât ca domnul Ovidiu Ganţ să voteze pentru suspendare".

Deşi o asemenea declaraţie ar fi trebuit să dea naştere unui val de reacţii nu tocmai prietenoase din partea liderilor PNL, care în urmă cu doi ani au participat totuşi la încercarea de debarcare a lui Traian Băsescu de la Cotroceni, toţi liberalii de marcă aflaţi acum în conducerea partidului tac pe marginea subiectului, evitând cu obstinaţie să discute despre modul în care actualul lor preşedinte şi-a bătut joc în direct de toţi acei români care în vara lui 2012 au mers la urne în speranţa că regimul Băsescu putea fi învins .

Citeşte şi: Crin Antonescu, umilit de Klaus Iohannis pînă la capăt

De fapt, singurul comentariu făcut de un membru important al PNL i-a aparţinut lui Crin Antonescu, fostul preşedinte liberal declarând următoarele: "Ca potenţial votant al său, am avut o strângere de inimă şi un moment neplăcut", a declarat Crin Antonescu, la România TV. Desigur, afirmaţia lui Antonescu trebuie privită cu rezervă, mai ales dacă avem în vedere modul în care fostul co-preşedinte USL a fost manipulat de la europarlamentare de Iohannis şi de baronii strânşi în jurul său şi a pierdut atât şefia partidului cât şi calitatea de candidat la prezidenţiale

Revenind însă la tăcerea suspectă de care dau dovadă liderii PNL în ceea ce priveşte afirmaţiile grave făcute de noul lor lider, dacă cineva mai avea îndoieli în ceea ce priveşte legătura dintre actualul lider al PNL şi Traian Băsescu, atunci comportamentul din prezent al conducerii liberale este de natură să le înlăture. În plus, aceast silenzio stampa practicat de liberali poate reprezenta dovadă că, în realitate, cei din PNL sunt de acord cu Iohannis şi încearcă acum să tragă pe sfoară un electorat sătul de minciuni ieftine marca Traian Băsescu.

Comportamentul celor din PNL a devenit deja jenant, mai ales că vorbim despre partidul care îşi acuza în urmă cu un an foștii colegii de coaliţie că au căzut la pace cu un preşedinte ilegitim prin semnarea pactului de coabitare. În schimb, acum tocmai liderii liberalii care se băteau cu pumnul în piept că ei reprezintă avangarda luptei cu Traian Băsescu tac mâlc când noul lor lider apreciază eforturile de acum două veri exact în termenii utilizaţi de propaganda portocalie, proslăvind în acelaşi timp un om care a făcut atât de mult rău României.

Citeşte şi: SONDAJ: Iohannis, mai periculos pentru Ponta în turul 2 decât Antonescu

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ