SUMMIT NATO. Cine participă din partea României
Preşedintele Traian Băsescu, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, şi ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean vor participa, în perioada 4-5 septembrie, la summitul NATO din Ţara Galilor.
Şeful statului va fi prezent la primirea oficială a şefilor de stat şi/sau de guvern ale ţărilor aliate şi partenere NATO, a şefilor de delegaţii şi a şefilor de organizaţii internaţionale de către secretarul general al Alianţei, Anders Fogh Rasmussen, şi de către prim-ministrul Marii Britanii, David Cameron. De asemenea, va participa la ceremonia de deschidere a summitului, la sesiunea cu tema Afganistan, la lucrările Comisiei NATO - Ucraina la nivel de şefi de stat şi/sau de guvern, la recepţia oferită de Prinţul Charles, precum şi la dineul de lucru al delegaţilor.
Vineri, preşedintele Băsescu va participa la parada aviatică, la sesiunea lucrărilor Consiliului Nord-Atlantic (NAC) şi la bufetul VIP pentru participanţii la summit. Şeful statului va susţine vineri, în jurul orei 14,30, o declaraţie de presă.
Pe de altă parte, ministrul Duşa va fi prezent la Reuniunea Consiliului Nord-Atlantic (NAC) la nivelul miniştrilor apărării cu statele participante la Platforma de interoperabilitate, secţiune ce va fi condusă de adjunctul secretarului general al NATO, Alexander Vershbow.
În cea de-a doua zi a summitului va avea loc Reuniunea miniştrilor apărării cu partenerii, în vederea lansării Programului pentru aprofundarea oportunităţilor de cooperare. În acest context, se vor lua în discuţie modalităţile de intensificare a cooperării cu Australia, Finlanda, Georgia, Iordania şi Suedia.
La rândul său, şeful diplomaţiei române, Titus Corlăţean, va lua parte, joi, la o reuniune a miniştrilor aliaţi de externe cu statele aspirante la statutul de membru NATO, în cadrul căreia vor fi analizate perspectivele politicii aliate a uşilor deschise, precum şi stadiul de pregătire a aspiranţilor.
Tot joi, Corlăţean va avea un dineu de lucru cu miniştrii aliaţi de externe, dedicat exclusiv evoluţiilor recente de securitate. În acest context vor fi abordate cu precădere situaţia de securitate din Vecinătatea Estică a NATO, dar şi evoluţiile din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii.
Vineri, ministrul Afacerilor Externe, va participa la întâlnirea miniştrilor aliaţi de externe cu conducerile Uniunii Europene, Consiliului Europei şi OSCE.
Şefi de stat şi de guvern din 28 de ţări membre ale NATO, precum şi lideri din 33 de ţări partenere ale Alianţei şi din state care participă la misiunea din Afganistan (ISAF) se vor reuni în zilele de 4 şi 5 septembrie într-un complex hotelier din Newport, în apropiere de Cardiff.
Printre participanţii la summit se numără preşedintele SUA, Barack Obama, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, preşedintele în exerciţiu al Consiliului European, Herman van Rompuy, dar şi preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, care s-a pronunţat recent pentru reluarea procesului de apropiere la NATO a ţării sale.