Iohannis, despre scandalul Mircea Băsescu: Situaţia mi se pare EXTREM DE GRAVĂ, trebuie lămurită DE URGENŢĂ
Preşedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, consideră că scandalul în care este implicat fratele preşedintelui Traian Băsescu, Mircea, este „extrem de grav”, iar situaţia trebui lămurită „de urgenţă” de instituţiile abilitate.
Klaus Iohannis reacţionează la scandalul Mircea Băsescu - Bercea Mondial.
„Situaţia mi se pare extrem de gravă şi în interesul statului trebuie lămurită de urgenţă de instituţiile abilitate”, a declarat liderul PNL, pentru Gândul.
Antena 3 a făcut publice, miercuri seară, înregistrări audio-video din care rezultă că fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, a primit 250.000 de euro pentru a interveni ca Bercea Mondial să scape de închisoare şi că şeful statului ar fi ştiut despre acest demers.
Înregistrările au fost difuzate în prezenţa lui Pavel Abraham, avocatul fiului lui Bercea Mondial, care a afirmat că familia acestuia a decis să le facă publice în contextul unor "suspiciuni cu privire la seriozitatea cu care se face ancheta" legată de plângerea pe numele lui Mircea Băsescu, pentru un presupus trafic de influenţă.
Astfel, pe post au fost prezentate mai multe înregistrări audio ale unor discuţii ce ar fi fost purtate, potrivit realizatorului emisiunii şi celor care le-au pus la dispoziţie, de Mircea Băsescu şi Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, care le-ar fi înregistrat pe ascuns. Înregistrările audio au fost prezentate împreună cu imagini filmate într-un birou, în care apărea fratele preşedintelui, discutând cu o persoană ce părea că înregistrează conversaţia, cu telefonul mobil sau cu o cameră ascunsă, şi nu apare în filmare.
Materielele audio-video au fost prezentate în şase secvenţe distincte, între care realizatorul emisiunii şi invitaţii săi au subliniat că acestea ar releva acuzaţia de trafic de influenţă adusă de Florin Anghel lui Mircea Băsescu. Discuţiile au fost atribuite, potrivit relatărilor din emisiune, lui Florin Anghel şi Mircea Băsescu, astfel că în transcriptul lor, prezentat mai jos, interlocutorilor le sunt atribuite aceste nume.
Citeşte şi: Băsescu, PRIMA DECLARAŢIE, după difuzarea înregistrărilor compromiţătoare