Iohannis, la New York: Comunitățile românești din SUA sunt un liant între cele două state

| 27 sep, 11:07

Președintele Klaus Iohannis a apreciat sâmbătă, la întâlnirea cu românii stabiliți la New York, că "în condițiile în care Parteneriatul strategic cu SUA reprezintă una dintre coordonatele fundamentale ale politicii noastre externe, comunitățile românești din Statele Unite ale Americii sunt un liant între cele două state".

"Încerc o emoție și o bucurie specială să mă aflu aici, la New York, alături de voi, de cei din diaspora românească. Spun că este o bucurie specială din două motive. Unul personal, pentru că mă simt legat de românii din afara granițelor, cunosc și apreciez eforturile și contribuția lor pentru România, pentru cei de acasă. Întâlnirea noastră de astăzi (...) îmi arată încă o dată că, indiferent de distanțe, apartenența la o națiune nu se pierde niciodată. Voi, cei de aici, din SUA, sunteți și departe și aproape în același timp. Departe din rațiuni care nu țin de niciunul dintre noi, aproape prin atașamentul față de România și prin valori. Al doilea motiv de bucurie specială pentru mine ține de semnificația contextului și locului în care ne aflăm. În condițiile în care Parteneriatul strategic cu SUA reprezintă una dintre coordonatele fundamentale ale politicii noastre externe, comunitățile românești din Statele Unite ale Americii sunt un liant între cele două state", a spus șeful statului, la întâlnirea cu comunitatea de români din New York, care a avut loc la Consulatul României.

Aproximativ 100 de români au participat la recepție, printre aceștia aflându-se și prințesa Marina Sturdza, care a afirmat că, prin discursul susținut, Klaus Iohannis este un președinte receptiv.

"Sper ca președintele să fie mai prezent decât au fost alții înainte de el", a afirmat Marina Sturdza. Ea a arătat că una din problemele cu care se confruntă românii din străinătate este votul și și-a exprimat speranța ca această chestiune să fie rezolvată.

Și alți români prezenți la întâlnirea cu șeful statului, precum Andreea Sas, cercetător, și-au exprimat speranța că votul prin corespondență va fi pus în practică la alegerile următoare.

Andreea Sas, stabilită de 14 ani în SUA, s-a declarat, însă, dezamăgită de șeful statului.

"Cred că lumea l-a pus pe un piedestal când a fost ales și dânsul un pic a dezamăgit. Cred că lumea este un pic nerealistă pentru ceea ce este în politica românească", a spus ea.

O altă româncă, stabilită la New York din 1991, când a cerut azil politic, a afirmat că așteaptă o schimbare din partea președintelui Iohannis.

"A fost votat de peste 90% din românii din Diaspora pentru că este o schimbare și așteptăm această schimbare și misiunile dânsului să devină realitate, a spus aceasta, jurnalist la "Romanian Jurnal" și la "Dacia Magazin".

Medicul Daiana Voiculescu a susținut că românii din străinătate au probleme din cauza plagiatului masiv din sistemul academic românesc și a criticat faptul că noul Cod fiscal prevede că aceștia trebuie să plătească CAS în România.

"Avem probabil cel mai mare număr de doctori în diverse științe. Mă uit la doctori în medicină și nu văd nimic remarcabil pe care acești oameni să-l fi produs prin tezele lor de doctorat, dar avem și un număr incredibil de politicieni care sunt doctori în științe, profesori universitari. Aceste doctorate nu au produs nimic original în mediul academic universitar. Este o problemă care ne afectează pentru că diploma mea, dar și titlurile cu care am venit (...) încep să fie puse la îndoială în fața acestui val masiv de impostură care vine din societatea academică. O altă problemă este legată de faptul că în Codul Fiscal există o prevedere, potrivit căreia românii din străinătate vor fi obligați să plătească CAS. Nu am mai folosit sistemul medical din 1996 și probabil nu-l voi folosi până la sfârșitul vieții, iar, dacă voi avea un ghinion major (...) și va trebui să folosesc acest sistem, voi plăti din buzunar sau cu asigurarea de aici", a spus Daiana Voiculescu.

Medicul a acuzat și lipsa de reacție a președintelui față de "problemele adevărate" ale oamenilor.

"Am așteptarea să se comporte ca un președinte omul pe care l-am votat, nu din convingere, ci pentru că nu am avut altă soluție la votul final, dar am pretenția să se comporte ca primul cetățean al țării, să reprezinte interesele tuturor românilor, nu numai ale unui grup politic, social și de interese. Până acum, mi s-a părut că domnia sa nu are nicio reacție față de problemele adevărate ale noastre, fie că suntem în România, fie în străinătate", a afirmat aceasta.

Un alt român stabilit la New York a susținut că așteaptă ca șeful statului să pună România pe drumul corect.

"Aștept ca președintele Iohannis să pună România pe drumul corect. Acest lucru nu o să se poată face peste noapte pentru că trebuie schimbate atitudinile și multe altele, dar vine o generație nouă în pozițiile importante din România și se va schimba", a spus acesta, arătând că, în România, problema este Guvernul. De asemenea, acesta a afirmat că România a obținut progrese mari în ceea ce privește lupta contra corupției.

Șeful statului a fost însoțit la întâlnirea cu românii din New York de soția sa Carmen Iohannis. De asemenea, la eveniment au participat noul ambasador în SUA, George Maior, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, reprezentantul permanent al României la ONU, Ion Jinga, și consilieri prezidențiali.

La finalul discursului susținut la Consulat, președintele Iohannis și soția sa au vorbit cu românii din New York și au făcut fotografii cu aceștia. De asemenea, șeful statului a dat autografe pe cele două cărți ale sale "Primul pas" și "Pas cu pas".

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ