Klaus Iohannis în SUA: Votul prin corespondenţă în 2016, o dovadă de maturizare a clasei politice
Președintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, la întâlnirea cu comunitatea de români din SUA, că asigurarea votului prin corespondență la alegerile din 2016 va fi o dovadă de maturizare a clasei politice românești.
Șefului statului a subliniat și că votul prin corespondență este un proiect la care ține în mod special, nu din rațiuni politice, ci ca exemplu al unei relații corecte între stat și cetățean în garantarea unui drept fundamental, a dreptului la vot.
"Asigurarea cadrului legal și a condițiilor necesare pentru ca în 2016 românii din străinătate să poată vota, pentru prima dată, prin corespondență va fi o dovadă de maturizare a clasei politice românești", a spus Iohannis, la întâlnirea cu comunitatea de români din New York, organizată la Consulatul României.
El a subliniat și că procesul de recunoaștere a diplomelor și de echivalare a studiilor nu ar trebui să mai întârzie.
"Atunci când vine vorba de ceea ce pot sau trebuie să facă autoritățile din țară pentru românii din afară, facilitarea procesului de recunoaștere a diplomelor obținute în străinătate și de echivalare a studiilor nu ar trebui să mai întârzie. Într-o societate care apreciază și respectă valoarea și performanța, acesta nu are voie să fie un impediment în calea întoarcerii în țară a celor care au studiat în afara granițelor", a spus șeful statului.
El a precizat că în perioada următoare, dar și pe termen lung va avea în atenție statul de drept, educația și o legislație mai simplă, subliniind că își dorește ca România să devină un exemplu de democrație și de funcționare corectă a instituțiilor publice.
"Statul de drept, educația și o legislație mai simplă, coerentă și predictibilă sunt trei direcții majore asupra cărora îmi voi îndrepta toată atenția în perioada următoare, dar și pe termen lung. Insist asupra lor din convingerea că ele îi privesc și afectează în egală măsură, chiar dacă din perspective diferite, și pe românii din țară, și pe cei din străinătate. (...) Îmi doresc ca România să devină un exemplu de democrație și de funcționare corectă a instituțiilor publice, de care să fiți mândri. Cu cât vom întări mai mult instituțiile și mecanismele democratice, cu atât va crește prestigiul României în lume. Iar voi puteți să fiți o parte însemnată a acestei transformări", a afirmat Iohannis.
El a făcut apel la românii din SUA să participe la consultările pe tema educației în România, o temă pe care a lansat-o recent.
Șeful statului a arătat că una dintre îngrijorările celor care doresc să investească în România este lipsa de predictibilitate a legislației, care creează neîncredere și incertitudine.
"O economie competitivă, care nu stă nici sub presiunea corupției, nici a schimbării repetate a regulilor jocului, va deveni una mai atractivă și mai deschisă. (...) Schimbarea acestei stări de fapt este unul din obiectivele mele pe termen lung", a arătat președintele Iohannis.
El a mai spus că statul român trebuie să le ofere românilor din străinătate sprijin diplomatic, asistență, servicii consulare de calitate.
Șeful statului a afirmat că transformările profunde într-o societate sau într-un sistem nu sunt ușoare, susținând că dorința și nevoia de schimbare vor avea de înfruntat rezistența, inerția, obișnuința cu vechile practici sau scepticismul.
La recepția de la Consulatul României în SUA au participat aproximativ 100 de români, dar și noul ambasador la Washington, George Maior.