Ipocrizia lui Iohannis – după ce nu a reușit să saboteze România strânge din dinți

| 24 oct, 2014

Gestul complet nesăbuit făcut de Iohannis în urmă cu aproape două luni a constituit dovada că liderul ACL nu este un om de stat capabil să pună interesul național peste propriile sale ambiții de doi bani. Comunicatul emis joi demonstrează că el este și incapabil de cea mai simplă formă de consecvență în politică, comportament asemănător cu cel afișat de Băsescu.

Miercuri a avut loc votul de învestitură a noii Comisii Europene conduse de luxemburghezul Jean-Claude Juncker, în care România este reprezentată de social-democrata Corina Crețu, care ocupă poziția de Comisar pentru Politică Regională. Desigur, majoritatea politicienilor de la București și-au exprimat deja felicitările, printre ei numărându-se și prezidențiabilul ACL, Klaus Iohannis, a urat succes noii CE în "hotărârea de a repune Europa pe drumul către reuşită", apreciind că aceasta va avea "misiunea istorică" de a negocia termenii Acordului de Liber Schimb dintre SUA şi UE. Liderul ACL a mai declarat că UE are nevoie de „politici îndrăzneţe” care să demonstreze creativitate şi determinare  în respectarea principiilor fondatoare ale Uniunii.

Citeşte şi: Noua Comisie Europeană a fost validată de Parlamentul European INFOGRAFIC

Deși poate părea normal, demersul președintelui PNL contrastează puternic cu atitudinea acestuia afișată la începutul lunii septembrie, când negocierile la Bruxelles erau în toi și în care lucrurile păreau departe de a fi în interesul țării noastre. Tocmai în acest context extrem de complicat, în calitate de lideri ai ACL, Klaus Iohannis şi Vasile Blaga au transmis o scrisoare preşedintelui ales al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi liderului PPE, Joseph Daul, în care apreciau că nominalizarea Corinei Creţu pentru funcţia de comisar european s-a făcut prin încălcarea legii românești.

Citeşte şi: Iohannis: Candidatura mea dovedeşte că societatea românească e mult mai bună decât renumele ei

Conform liderilor ACL, candidatul român trebuia audiat de Parlamentul de la Bucureşti înainte de transmiterea nominalizărilor către Comisia Europeană şi nu ulterior. „Ar fi absurd de crezut că legiuitorul s-ar fi referit la o audiere în Parlamentul intern abia după ce propunerea a fost deja asumată de România şi transmisă Comisiei Europene. În acest caz, dispoziţia legală ar fi lipsită de orice conţinut şi finalitate, deoarece o eventuală opoziţie a Parlamentului, urmare a audierilor efectuate, nu ar mai avea nici o relevanţă”, se preciza în document.

În realitate, așa cum s-a dovedit ulterior, problema era simplă, procedura de audiere în Parlamentul României declanşându-se numai după ce preşedintele CE a anuțat, în mod oficial, care este portofoliul ce îi revine României în Comisie. Între timp pașii legali au fost respectați întocmai, domna Crețu fiind audiată atât la București cât și la Strasbourg și primind fără probleme votul de validare. Astfel, în acest moment România deține unul din cele mai importante poziții din executivul UE, fapt ce arată influența țării noastre la nivel comunitar.

Citeşte şi: Iohannis fuge cât poate de Justiție

Revenind însă la Klaus Iohannis și la modul în care domnia sa pare să se fi răzgândit, felicitările transmise acum, și care sunt și la adresa validării Corinei Crețu, reprezintă dovada ipocriziei candidatului dreptei în alegerile prezidențiale. După ce a  văzut că încercarea domniei sale de a sabota România nu a mers și că nevoia de stabilitate existentă la Bruxelles a contat mai mult decât ieșirile isterice ale liderilor opoziției de la București, Klaus Iohannis a dat-o la întors.

Gestul complet nesăbuit făcut de Klaus Iohannis în urmă cu aproape două luni a constituit dovada că liderul ACL nu este un om de stat capabil să pună interesul național peste propriile sale ambiții de doi bani. Comunicatul emis joi demonstrează că el este și incapabil de cea mai simplă formă de consecvență în politică, comportament teribil de asemănător cu cel afișat de Traian Băsescu, mai ales în momentele în care șeful statului suferă o înfrângere politică importantă.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

4 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
25 oct, 2014
OVI
Terminati odata cu propaganda asta ieftina pentru Ponta si Udrea.Astia ne-au furat ultimii 10 ani din viata si voi vi-i doriti tot pe ei,fara sa va ganditi la viitorul copiilor vostri?Multumim,romanii spun nu!
25 oct, 2014
Mihai Nitu
Jos cu hotul de Iohannis!
Iată că am ajuns, din şme­cherie în şmecherie, la potul cel mare. Aici s-au deturnat bani la greu de către Klaus Wer­ner Iohannis şi complicii săi. Metodele au fost multiple, iar un control adevărat executat de experţi financiari în cola­bo­ra­re cu procurori şi poliţişti ar scoate multe fapte necurate la lumină! De departe, cel mai uzitat mijloc de deturnare a fondurilor a fost cel „bre­vetat” şi testat de Constantin Chi­riac, directorul teatrului si­bian „Radu Stanca” şi care nici mă­car „inginerie finan­cia­ră” nu poate fi numit, deoarece se re­duce la o banală „căpu­şa­re” a unei instituţii publice prin in­ter­­mediul unui O.N.G. cu ac­ti­vitate identică. Sponsorizările aducătoare de bani mai mult sau mai puţini albi, unii chiar trebuind să fie „spălaţi” de-a dreptul, sunt dirijate spre „că­pu­şa” O.N.G., care face o con­cu­renţă paralelă şi total ne­lo­ia­lă instituţiei de stat, condusă „întâmplător” de aceeaşi per­soa­nă!
24 oct, 2014
miha
INFORMATII
LUCREAZA DE ACASA 3 ORE PE ZI LA CALCULATORUL CONECTAT LA INTERNET SI POTI CASTIGA USOR BANI!NU ESTE MLM NICI JOC PIRAMIDAL,ESTE O OFERTA FOARTE SERIOASA VALABILA IN TOATE LOCALITATILE DIN TARA.PENTRU DETALII TRIMITE-TI “INFO” LA ADRESA [email protected]
25 oct, 2014
Dan
Si eu care credeam ca sabotarea economiei este de 25 de ani ! uite vine unul sa ma informeze ca nu este asa ! Vine unul sa ma minta/manipuleze ca timp de 25 industria a fost buna si nu data pe nimic ,desfiintata de pesedistii lui ilici ,lui nastase ,de basisti si pontisti ! Sa va credem ? Nu ! Nu mai suntem gloata aia ,ne mai informam si noi ,mai si gandim .....

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ