DAN VOICULESCU, termen în dosarul ICA: Magistrații CAB ar putea da o sentință finală

| 04 aug, 2014

Dan Voiculescu proces. Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti reiau luni dezbaterile în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), în care inculpat este şi preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu.

Dan Voiculescu proces. Luni, urmează ca instanţa să-i audieze pe ultimii doi inculpaţi din acest proces, Jean Cătălin Sandu şi Vlad Nicolae Săvulescu, şi vor fi luate în dezbatere cereri de schimbare de încadrări ale faptelor inculpaţilor.

La ultimul termen al procesului din 1 iulie, avocaţii lui Voiculescu au încercat să obţină înlocuirea celor doi judecători care se ocupă de acest dosar, Camelia Bogdan şi Mihai Alexandru Mihalcea, însă cererile lor de recuzare au fost respinse.

Citeşte şi: DAN VOICULESCU: Nu plec din ţară, să stea toată lumea liniştită

Tot atunci, Dan Voiculescu a fost audiat de judecători, el susţinând în instanţă că nu sunt probe directe sau indirecte care să îl incrimineze în dosarul ICA şi că procurorul de caz de la DNA a intimidat martorii în timpul anchetei.


Între timp, Dan Voiculescu şi Sorin Pantiş au depus separat cereri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care solicitau mutarea dosarului ICA de la Curtea de Apel Bucureşti la altă instanţă din ţară, invocând presiunea mediatică asupra acestui dosar şi lipsa de imparţialitate a judecătorilor Camelia Bogdan şi Mihai Alexandru Mihalcea.

Cum cererile de strămutare au fost respinse de instanţa supremă, dosarul se reia luni la Curtea de Apel Bucureşti.

Dan Voiculescu DNA. Dan Voiculescu a fost trimis în judecată în decembrie 2008 de procurorii DNA, în calitate de acţionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (Grivco) SA Bucureşti, de membru al Adunării Generale a Acţionarilor şi al Consiliului de Administraţie ale ICA şi de membru al AGA şi director general al SC 'Bioprod' SA Bucureşti.

Procurorii anticorupţie au reţinut în sarcina acestuia infracţiunile de folosire de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum şi de spălare de bani, ambele infracţiuni săvârşite în formă continuată.

Citeşte şi: Voiculescu: Băsescu nu vrea să plece până nu mă vede condamnat; nu îmi e frică de închisoare


În acest dosar a mai fost trimis în judecată fostul administrator al SC 'Benefica' SA Bucureşti (firmă din grupul Grivco) Jean-Cătălin Sandu, pentru complicitate la infracţiunea de stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând agenţilor economici la care statul este acţionar.

De asemenea, Gheorghe Mencinicopschi, directorul general şi membru al AGA şi, ulterior, al CA al ICA SA Bucureşti, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti a dat sentinţa în acest dosar, Dan Voiculescu fiind condamnat la cinci ani închisoare, iar Gheorghe Mencinicopschi a primit şase ani închisoare cu executare.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ