Dan Voiculescu află joi dacă scapă de controlul judiciar
Curtea de Apel Bucureşti ar urma să se pronunţe joi cu privire la cererea lui Dan Voiculescu de ridicare a controlului judiciar impus de procurorii DNA în dosarul de şantaj.
CAB a judecat marţi cererea lui Dan Voiculescu de ridicare a controlului judiciar, însă a amânat pentru joi pronunţarea unei decizii.
Pe 10 iulie, Tribunalul Bucureşti i-a respins solicitarea lui Voiculescu, însă acesta a contestat decizia la Curtea de Apel Bucureşti.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus, la începutul lunii iulie, punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar faţă de Dan Voiculescu, acuzat de şantaj prin constrângere în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos patrimonial.
'Dan Voiculescu a ameninţat direct sau prin intermediari oameni de afaceri şi administratori a trei companii că, în situaţia în care nu vor încheia contracte de publicitate cu trustul de presă pe care în fapt îl conduce, va declanşa o agresivă campanie de discreditare. Sub această ameninţare, unul dintre oamenii de afaceri, denunţător în cauză, i-a achitat lui Voiculescu suma de 900.000 euro sub forma a cinci contracte de publicitate, încheiate cu trusturile de presă aparţinând acestuia', susţine DNA.
Procurorii mai arată că un al doilea om de afaceri, tot denunţător, deşi s-a simţit direct şi puternic ameninţat, a refuzat categoric să cedeze şantajului, ameninţării şi constrângerii, aşa încât trustul controlat de inculpat a declanşat un atac mediatic susţinut la adresa firmei acestuia.
'Potrivit probelor administrate în cauză, în perioada 2007, 2008, 2011, 2012, inculpatul Voiculescu, sub pretextul îmbunătăţirii şi menţinerii capitalului de imagine, a cerut unuia dintre denunţători încheierea unor contracte de publicitate care, în realitate, erau taxe de protecţie împotriva denigrării. Ca modalitate de abordare folosită de către Dan Voiculescu, acesta le-a prezentat denunţătorilor (oameni de afaceri) faptul că este necesar să acorde o atenţie deosebită sporirii capitalului de imagine al firmelor lor prin intermediul trustului de presă Intact Media şi a subliniat că lipsa promovării în media a activităţii companiilor lor riscă să aibă efecte dezastruoase din punct de vedere financiar, respectiv, că orice eveniment referitor la activitatea firmei va fi prezentat într-un mod negativ exagerat, nu doar sub formă de ştiri, ci sub formă de dezbateri televizate, gen talk-show, pe posturile de televiziune Antena 1 şi Antena 3', mai spune DNA.
În perioada în care se află sub control judiciar, Voiculescu trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; să nu părăsească teritoriul României, altfel decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului; să nu se apropie de denunţători, de martori şi să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect pe nicio cale.