IZAURA ANGHEL, declaraţii BOMBĂ despre MIRCEA BĂSESCU
Membrii familiei lui Bercea Mondial si avocatul acestuia sustin ca se incearca musamalizarea unor probe cheie din dosar, care ar fi reflectat relatia stransa dintre procurori si Mircea Basescu, fratele presedintelui Traian Basescu.
Izaura Anghel acuza faptul ca au fost trunchiate de procurori inregistrarile depuse ca probe la dosar.
"Multe vorbe lipsesc din înregistrări. Şi nu este bine. Trebuia să fie toate în acelaşi loc, ca să se vadă că suntem nevinovaţi", a spus Izaura Anghel, scrie stiripesurse.ro.
Citeste si: Socrul lui Traian Băsescu, înmormântat cu onoruri militare
Potrivit lui Pavel Abraham, avocatul familiei Anghel, filmul flagrantului facut chiar de DNA cand Mircea Basescu a acuzat ca este santajat de Bercea a fost trunchiat de procurori.
S-ar fi ajuns la această tactică, "pentru a ascunde modul bolovănos în care s-a intervenit la un moment dat, ca să se arate că nu s-ar fi intervenit pentru Mircea Băsescu", a spus avocatul Pavel Abraham, sâmbătă, la emisiunea Q&A.