Klaus Iohannis: Eduard Hellvig, propunerea pentru şefia SRI

| 19 feb, 16:26

Preşedintele Klaus Iohannis l-a nominalizat, joi, pe europarlamentarul PNL Eduard Hellvig pentru funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii.

Declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis:

- în ultimele săptămâni datorită unor evoluţii în viaţa politică şi în mediul public SRI a fost de foarte multe ori în atenţia publicului. Am considerat că în această perioadă să existe o echipă completă astfel am decis să fac o nominalizare pentru funcţia de director al SRI

- l-am propus pe Eduard Hellving ca şef al SRI

- în cursul zilei de azi am avut întâlniri cu liderii formaţiunilor parlamentare şi am convenit şi cu cei doi preşedinţi, ai Senatului şi Camerei Deputaţilor, acum urmează să fie analizată cererea

- am căutat pe cineva pregătit pentru o astfel de poziţie care are pregătirea şi cunoştinţele necesare şi totodată o persoană care  să aducă calmul necesar în acest spaţiu

Preşedintele Klaus Iohannis va face în perioada următoare o nominalizare şi pentru şeful SIE.

Cine este Eduard Hellving

Potrivit CV-ului postat pe pagina sa, Eduard Hellvig este europarlamentar din septembrie 2013. În prezent, el este şi membru al Comisiei pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor,precum şi membru supleant în Comisia pentru industie, cercetare şi energie şi în Subcomisia pentru securitate şi apărare.

În perioada 20 decembrie 2012 – 3 septembrie 2013, Eduard Hellvig a fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, precum şi membru în Comisia pentru Afaceri Europene şi în Delegaţi României la Adunarea Parlamentară a NATO.

Totodată, pentru scurt timp (mai – decembrie 2012), Hellvig a fost ministrul al Dezvolătorii Regionale şi Turismului.

Ca membru al PNL, Eduard Hellvig a fost consilier al vicepreşedintelui PNL Horia Rusus, la sfârşitul anilor '90 şi al lui Constantin Dudu Ionescu, fost ministru de Interne. În plus, el a fost Secretar General al PNL în perioada 2011 – 2014. 

În perioada 2004-2008, Hellvig a fost deputat din partea PC şi secretar al Comisiei de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor, iar între anii 2006 şi 2007 a fost europarlamentar.

Eduard Hellvig a absolvit cursurile Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii Babeş-Bolyay din Cluj şi a obţinut titlul de doctor la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative.

Eduard Hellvig declaraţie de avere

Potrivit declaraţiei de avere, publicată de Mediafax în aprilie 2014, Eduard Hellvig are două suprafeţe de teren agricol de 401 metri pătraţi (Ilfov) şi 665 de metri pătraţi (Bihor), deţinute în cotă parte cu soţia sa. În aceleaşi judeţe deţine şi două case de locuit, una de 143 de metri pătraţi în Ilfov şi alta de 210 de metri pătraţi în Bihor.

Europarlamentarul nu precizează să aibă în proprietare autoturisme sau bijuterii şi obiecte de artă de peste 5.000 de euro. De asemenea, economiile sale în conturi bancare se ridică la 32.878 de lei şi 79.764 de euro.

Pe de altă parte, Hellvig are datorii de 145.000 de euro la o persoană fizică, Viorel Dumitras, iar 28.568 de euro la BRD.  Veniturile sale pe anul trecut se ridică la 65.403 de lei pentru perioada în care avea calitatea de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, iar alţi 31.031 de euro pentru cele patru luni de mandat în Parlamentul European. Soţia sa, având calitatea de director medical, a beneficiat de 149.460 de lei de la o clinică privată.

Klaus Iohannis urmează să participe miercuri, de la ora 20.45, şi la o emisiune televizată.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

5 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
16 feb, 10:57
EdyDrotomo
Progesterone Website Stevaffikah
Amoxil 500 Dosage http://cheapcialisir.com - Cialis Amoxicillin While Canine Nursing Cheap Cialis Cialis Serve Ricetta
23 feb, 01:44
tyrex
Ca faci sasalaule iti pui tot neamul la conducerea Romaniei? Te crezi rege de pui toata familia la ciolan? Chiar nu ti-e rusine? Pai si asta ca si tine are probleme grave cu DNA-ul dar din pacate dosarele sunt ascunse ca pe vremea lui bashinescu de muista aia de Kovesi. Vezi ca-i superi rau pe ricani si s-ar putea s-o iei in bot curind ca le furi colonia.Au venit sasalaii la putere ca romanii nu mai pot conduce in tara lor au au ajuns slugi la straini in propia casa. Praful si pulberea sa se aleaga de toti aia care au tras sforile sa iasa lucrurile asa cum sunt acum. O mizerie si o imbecilitatae fara egal, calcati in picioare si umiliti cum nu am fost niciodata de toti licuricii occidentului. Sugeti tembelilor in continuare la slitul marilor banditi ca sa va pastrati scaunele si ciolanul puterii. Ce conteaza ca se continua distrugerea unei tari si alienarea unui popor. HUoooooooo.
20 feb, 08:43
Adam
Afacere tip franciza
Oferte de lucru pentru toti! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! sellectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time , sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: [email protected]
19 feb, 22:18
Florin Ioh
Nunmai aici este cea mai buna oferta de lucru! Oferta noastra este acum un fenomen, pentru ca tot mai multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! sellectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: velican_ [email protected]
19 feb, 19:16
Teodor
LOCURI DE MUNCA SIGURE SI LA INDEMANA ORICUI
LOCURI DE MUNCA SIGURE SI LA INDEMANA ORICUI!Tot mai multi oameni lucreaza acum cu noi, convinsi de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit de instruire de la zero! sellectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim detalii dupa ce trimiteti textul „INFO” la adresa de email: [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ