Klaus Iohannis: Statul tratează cu maximă atenție și implicare cazul românului răpit în Burkina Faso
Președintele Klaus Iohannis a afirmat luni că autoritățile statului tratează cu maximă atenție și implicare cazul românului răpit în Burkina Faso, subliniind că, pentru a avea succes acțiunile în acest caz, trebuie să nu se facă prea multă publicitate.
"Statul român tratează cu maximă atenție și implicare acest caz. Am trimis un delegat în celula de criză care se desfășoară sub tutela MAE. Știu foarte exact în ce fază ne aflăm. Acțiunile care se fac sunt conforme cu manualul, însă aceste acțiuni au succes doar dacă nu se face prea multă publicitate.
Din acest motiv, celula de criză când a fost nevoie a comunicat datele, când s-au putut comunica. Este o situație care necesită un tratament specific", a declarat Iohannis, într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni.