Latifundiarul Băsescu: cu creditul și terenul rămâne cum am stabilit. Mirosul urât rezistă

Oare câți dintre românii care și-au pierdut timpul cu Traian Băsescu la televizor s-au gândit că președintele turuie pe subiect ca un elev care-și dă corijența și încearcă să spună pe nerăsuflate, în toamnă, ce n-a știut la vremea respectivă, în vară?

Cât de convingător a fost Băsescu cu scuzele, din păcate nu vom mai avea ocazia să constatăm. Din punct de vedere electoral, partida populară a președintelui beneficiază de atâția ”pricepuți” încât, practic, nici nu are nevoie de ”ajutorul” bunicului prezidențial pentru a eșua cu strigături. Două, trei ”antologice” în stil propriu, tot i-au scăpat, chiar și acum, în ceasul al unsprezecelea. Moșia de aproape 300 de ha e un mizilic și Traian Băsescu nu vede niciun impediment să viseze cum ar putea, el și familia lui, să parcurgă cât mai rapid distanța care separă un simplu moșier de un latifundiar în devenire, mai exact cele 200 de ha pe care ar dori să le adauge proaspetei achiziții, pentru a deveni rentabilă. Acest ultim detaliu, le semnalează în mod evident românilor că Băsescu îi ia de proști. Chiar mai crede cineva că acesta va băga vreodată plugul în brazdă și că va transpune experiența cu gogonelele de pe Facebook, la scară mare, în Călărași? De ce, de arendă nu ați auzit? În rest, visul urât al celor 500 de ha dovedește fără doar și poate că președintelui i s-a extirpat orice urmă de tact, intuiție politică și bun-simț. Să nu realizezi că mai rău te afunzi, licitând sutele de hectare peste capetele românilor lăsați lipiți după patru ani de incompetență la guvernare, chiar este o performanță demnă de o emisiune în direct și la o oră de vârf.

Al doilea proverb românesc omis de Băsescu este cel cu gura păcătosului. Președintelui i-a scăpat, ca din întâmplare, că ”marea problemă e că românii nu au nicio șansă să cumpere teren”. Afirmația e de pomină. Nu, stimați cititori, problema concret, pe care Traian Băsescu refuză să o vadă, este că nu toți românii au rude și consilieri serviabili la Cotroceni. Românii nu-și permit nici să sune miniștrii, procurori sau bancheri și nu au nicio șansă să schimbe cutuma bancară care cere, mai ales pe timp de criză, ca proprietatea oferită ca garanție să fie subevaluată, nu supraevaluată. Că dacă nu ar fi fost regula asta, am fi fost cu toții un popor de misiți, iar băncile ar fi dat faliment, tot cumulând garanții mai ieftine decât creditul acordat pentru acestea.

În rest, ca de obicei pentru toți aceia obișnuiți cu întortocheatele povești ale președintelui, Traian Băsescu a cotit discuția de la argumente împotriva cărora nu a găsit scuze, la detaliile unde a putu croșeta din abundență. Cum ar fi cealaltă poveste, despre arhivele Dunărea, sau falsa problemă a dimensiunii dobânzilor. Nu problema dobânzii mari sau mici se pune aici, ci faptul că valoarea creditului nu este uzuală pentru banca de stat CEC. Vrea să sugereze Băsescu că oricine se așează la coada ghișeului numitei bănci, înarmat cu răbdare și o poză a terenului dorit, va obține milionul de euro de la serviabilul domn Ghețea? Sigur, sugerează discursul prezidențial. Dacă respectivii de la coadă sunt toți notari de provincie, aduși la București, unde, după cum se știe, lumea e foarte atentă ce și cu cine lucrează. Vedeți dvs., problema nu este că notarul Ioana Băsescu nu și-ar permite rata aceea lunară uriașă, echivalentul căreia majoritatea românilor nu câștigă într-un an. Trist este că își permite. La fel de trist este și că un bancher precum cel devenit celebru în urma acestui scandal câștigă mai mult aici în România decât un înalt demnitar din establishmentul american. Dar cine suntem noi să îndrăznim să judecăm lucrurile și din perspectiva morală, care-i rămâne străină președintelui. Totul este perfect legal, după cum afirmă acesta, atât de legal încât nici nu înțelegem de unde agitația și panica asta subită referitor la convocarea unei comisii... Că doar nu avem nimic de ascuns, nu-i așa, domnule Băsescu? Ghețea este un valoros bancher, Ioana o persoană particulară și totodată un notar harnic, iar dacă ar fi ilegale intervențiile telefonice, președintele însuși s-ar naște fără degete. Cât despre mirosul greu, care persistă, e doar bălegarul gros, întins cu generozitate peste hectarele afacerii de familie.