Laura Georgescu, preşedintele CNA, la DNA

Laura Georgescu, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), s-a prezentat miercuri la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru a fi audiată în urma unei plângeri a PP-DD.
Laura Georgescu nu a dorit să facă declaraţii la intrarea în sediul DNA.
Preşedintele PP-DD, Simona Man, şi Liliana Mincă, deputat PP-DD, au depus la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) o sesizare privind posibilele acte de corupţie ale preşedintelui CNA, Laura Georgescu, şi solicită demisia acesteia.
Citeşte şi: Traian Băsescu: Laura Georgescu este un om de proastă calitate, trebuie să plece de la CNA
'Ca urmare a apariţiei în spaţiul public a înregistrărilor care dovedesc că Laura Georgescu, în calitate de preşedinte al CNA, încearcă să obţină foloase care nu i se cuvin, sub formă a cinci laptopuri, pentru faptul că aceasta favorizează şi protejează anumite persoane şi televiziuni, PP-DD cere demisia Laurei Georgescu din funcţia de conducere a Consiliului Naţional al Audiovizualului, se arată într-un comunicat de presă.
Potrivit textului denunţului, PP-DD solicită începerea urmăririi penale şi tragerea la răspundere pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă.
Citeşte şi: Petiția online pentru demiterea președintelui CNA, semnată de aproape 3.000 de persoane în două zile
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ

Dosarul licenţelor MICROSOFT. Ministrul Mihnea Costoiu, la DNA: Am fost audiat în calitate de martor
