Leacurile CĂLUGĂRILOR. Tratamente străvechi cu puteri vindecătoare

Tehnicizării excesive a lumii în care trăim i se opune preocuparea pentru co­mo­rile încă nedezgropate ale naturii, de mare folos sănă­tăţii tot mai precare a omului contemporan. Iar mare parte dintre aceste învăţături legate de plante au fost adunate în mânăstirile din Evul Mediu, care folo­seau şi ca aşezăminte pentru bolnavi. Îmbinate cu rugă­ciuni, mii de reţete au fost strânse în cărţi ce se află şi astăzi în rafturile bibliotecilor din mânăstirile Europei, o comoară de sfaturi simple, eficiente şi la îndemâna oricui. În fapt, noi leacuri de sănătate, pe care vi le punem la dis­poziţie, în speranţa de a vă fi de folos.

Lemnul-Domnului

Conform părerii medicilor medievali, Lemnul-Dom­nului (sau salvia europeană) are un grad de efi­cienţă foarte ridicat. Sămânţa lui are, mai ales, un pu­ternic efect sicativ (de uscare) şi, prin fierbere, se ob­ţine un decoct care com­bate cu succes nevralgiile sau durerile de piept. Decoc­tul vindecă, de asemenea, ast­mul, tusea, durerile de spate şi stările de isterie.
* Macerat în vin, Lemnul-Domnului are - în plus - un efect diuretic, purgativ, emena­gog şi calmant (în cazul gutei). Când este ars, mirosul lui alungă şerpii, iar fo­losit sub formă de băutură neutrali­zează acţiunea veninului.
* Lemnul-Domnului se foloseşte şi în caz de febră cu frisoane: se fierbe în apă, iar cu uleiul lăsat la fierbere şi cu planta propriu-zisă se fricţionează corpul.
* Folosit ca băutură, distruge vier­mii intestinali, iar fiert în apă, cu miez de pâine şi de gutuie, şi aplicat pe zonele bolnave, vindecă durerea sau inflamaţia ochilor. Combinat cu grăsime, dar şi singur, Lemnul-Dom­nului (Artemisia abrotanum) facili­tează extragerea din piele a aşchiilor şi spinilor. Pus sub pernă, stârneşte pofta de dragoste, iar consumat ca bău­tură, neutralizează toate obstaco­lele ce i-ar putea sta acesteia în cale.

Pelinul

Se spune despre pelin că are o eficienţă de gradul unu şi că, oricum ar fi folosit, fortifică stomacul. Dar cel mai bine este să fie fiert în apă de ploaie şi băut după ce s-a lăsat afară, în aer liber, să se răcească. Preparat astfel, pelinul este extrem de eficient în diverse afecţiuni ale stomacului: elimină viermii, relaxează abdome­nul şi calmează durerile cele mai violente. Este diuretic şi emenagog.
* Mărunţit şi amestecat în vin îndulcit cu miere, împreună cu puţină lavandă, pelinul le este recoman­dat, ca băutură, femeilor în perioada ci­clului. Acelaşi efect se obţine dacă se aplică pe pântece o compresă din lână, îmbibată în amestecul respectiv.
* Amestecat cu răchită, lavandă şi oţet, pelinul combate starea de greaţă.
* Se poate fierbe, de asemenea, în vin, împreună cu puţină rută, cu sare şi cu piper, obţinând astfel o bău­tură care vindecă indispoziţia stomacală.
* Combinat cu stânjenel, este foarte bun pentru piept, iar mărunţit în oţet sau ars, alungă ţânţarii.

* Înghiţit crud, combate gălbinarea, împreună cu levănţica vindecă ficatul, iar băut cu oţet, calmează durerile de splină şi este un antidot excelent împotriva ciupercilor otrăvitoare.
* Combinat cu vin, neutralizează efectele cucutei şi ajută la vindecarea rănilor produse de muşcăturile animalelor.
* Masajul uşor cu miere şi pelin limpezeşte vederea şi face să dispară vânătăile.
* Fumul de pelin ars degajă canalul auditiv, iar planta mărunţită, amestecată cu miere şi aplicată pe urechi, uşurează scurgerea mizeriei care le obturează.
* Cataplasma cu pelin reduce, de asemenea, infla­maţia produsă de o rană recentă, mai ales în zona capului.
* Mâncărimea dispare, folosind doar câteva pică­turi de decoct din pelin, iar planta macerată în vin combate răul de mare.
* Învelit într-o pânză şi aplicat în zona inghinală, pelinul "dizolvă", pare-se, tumorile. Pus sub perna bol­navului, fără ştirea acestuia, îl adoarme, datorită miro­sului puternic.
* Cenuşa de pelin închide culoarea părului. Pus în dula­puri, alungă moliile, ames­tecat cu mie­re, reduce inflamaţia limbii şi fa­ce să dispară paloarea din jurul ochilor.

* Aplicat sub for­mă de cata­plasmă, pe splină, pelinul des­con­gestionează, iar ames­te­cat cu miere şi plasat în zona ute­rului, facili­tează flu­xul sanguin.
* Un decoct pre­parat din ulei şi pelin proaspăt, folosit sub formă de cataplasmă, este foarte efici­ent în combaterea durerilor de stomac.
* Cerneala diluată cu vin în care s-a macerat pelin pro­tejează manuscrisele de dinţii şoarecilor.
* Plinius aduce un elogiu virtuţilor acestei plante şi spu­ne că, în zilele de sărbătoare, romanii ofereau o cupă cu suc de pelin învingătorilor din în­trecerile de care, convinşi fiind că darul cel mai demn de un învingător era sănătatea, lucrul cel mai de preţ dintre toate cele pe care şi le poate dori un om.

Urzica

Urzica, pe care grecii o nu­mesc acalyphe, îşi dato­rează numele latin "acidităţii" sevei sale, care arde degetele celor care fac imprudenţa s-o atingă cu mâna. Înghiţită cu vin, este bună împotriva icte­rului.
Din sămânţă de urzică amestecată cu miere rezultă o băutură care calmează colicile şi tusea înveterată. Urzica ser­veş­te, de asemenea, la încălzirea plămâ­ni­lor şi la relaxarea abdomenului. Este o plantă plină de virtuţi, indiferent dacă se consumă sub formă de pulbere combi­nată cu miere sau se bea sucul proaspăt, amestecat cu vin.
* Cataplasmele din frunze de urzică, presărate cu puţină sare, sunt eficiente împotriva ulceraţiilor, a răni­lor grave, a muşcăturilor de câine şi a blo­cării glandelor parotide. Folosită în acest fel, urzica "adună" carnea peste oasele dez­golite şi opreş­te scurgerile dăunătoare. Ră­dăcina ei, mărunţită în oţet şi aplicată sub formă de cataplasmă, "dizolvă" tumorile stomacale şi vindecă podagra şi toate afec­ţiunile articu­lare.
Acelaşi efect se obţine prin aplicarea unor cataplasme cu uleiul în care s-a fiert rădăcină de urzică.
Sucul de urzică sau, pur şi simplu, frun­zele introduse în nări, fac sângele să ţâş­neas­că. În schimb, frecţionarea frunţii cu frun­ze opreşte sângele care curge din nas.
* Un amestec de mirt şi urzică, aplicat pe zona genitală, uşurează curgerea sân­gelui în timpul ciclului, iar când uterul se lasă şi închi­de colul, masajul cu frunze de urzică îl ajută să revină în poziţia normală.
* Seminţele de urzică îi conferă vinului virtuţi afrodisiace, mult mai puternice decât frunzele mărunţite, ameste­cate cu vin, miere şi piper.
* Luată cu miere, urzica este excelentă împotriva pleureziei şi a bolilor de plămâni, iar mace­rată în vin dulce, este foarte diu­retică.
* Cu urzică proaspătă, fiartă în apă ca orice legumă, se obţine un decoct care relaxează abdo­me­nul, iar gargara cu suc de ur­zică vindecă inflamaţiile gâtului.
* Masarea corpului cu uleiul în care au fiert urzici provoacă transpiraţia. Şi dacă la patrupede se-ntâmplă ca femela să respingă apro­pierea masculului, o frecţie locală cu frunze retrezeşte dorinţa "amorţită" a animalului.
* Şi, nu în ultimul rând, frecţionarea capului cu suc de seminţe de urzică opreş­te căderea părului.
Aceleaşi seminţe, culese în timpul secerişului şi puse la uscat, au o gamă infinită de virtuţi.

Usturoiul

Usturoiul, pe care grecii îl numesc Scordeon Argive, are, conform medicilor învăţaţi, o forţă "imensă" de încălzire şi de uscare. Mestecând sau ma­sând pielea cu usturoi, se neutralizează muşcăturile de şarpe şi înţepăturile de scorpion. Apli­cat pe rană, îm­preună cu puţină mie­re, usturoiul cicatrizează muş­căturile de câine. Mirosul usturoiului presat go­neşte insectele, inclusiv moliile. Iar prin fierberea lui cu vin, miere şi oţet, se obţine o băutură care distruge viermii intestinali.
* Combinat cu uleiul în care a fost fiert (cu coajă cu tot) şi folosit sub formă de cataplasmă, usturoiul e foarte eficient în tratarea muşcăturilor veninoase, a contuziilor, împotriva durerilor şi tumo­rilor la vezică.
* Hipocrat recomanda fumul de usturoi ars, lăsat să pătrundă în uter, pentru eliminarea mai rapidă a placentei.
* Fiert în lapte şi consumat, usturoiul calmează durerile pulmonare.
* Durerile de cap cedează în faţa unei cataplasme cu usturoi şi fasole, fierte împreună şi aplicate pe tâmple.
* Câteva picături de untură de gâscă impregnate cu usturoi şi instilate în ureche au o eficienţă extra­ordinară în calmarea durerilor.
* Fiert în apă, usturoiul combate tusea sau astmul, dar şi copt, pur şi simplu, pe plită, limpezeşte vocea.
* Fiert în supă, el îi transmite acesteia virtuţi vindecătoare, şi ea diminuează greutăţile de urinare şi defecare.
* Un plasture compus din usturoi pisat şi untură de porc "dizolvă" tumorile cele mai considerabile.
Usturoiul mâncat dimineaţa, pe stomacul gol, este un protector împotriva problemelor importante pe care le pot produce sănătăţii anumite locuri şi ape, când ele sunt schimbate prea des.