ROMÂNII sunt privilegiaţi. Produsul despre care nu ştiai că face minuni

In satele de câmpie, întâlnim pelinul la tot pasul. În zilele caniculare, planta răspândeşte o aromă puternică, dulce-amăruie şi ameţitoare. Nu-l afectează căldura şi nici soarele puternic; dimpotrivă, se pare că arşiţa verii îi prieşte foarte bine; pelinul nu este foarte pretenţios: nu are nevoie de multă apă şi nici de un anumit sol

Fitoterapeuţii apreciază că pelinul este cel mai puternic tonic amar din ţara noastră. Efectele terapeutice deosebite ale pelinului se datorează substanţelor active din compoziţie: minerale (calciu, fier, fosfor), acid ascorbic, vitamina B6 şi principiilor amare- uleiul eteric pe care-l conţine. În industrie, planta este folosită la prepararea vinului, a vermutului şi a lichiorului.

Pelinul este un arbust peren şi aromat, cu frunze verzi-cenuşii acoperite de perişori albi şi mătăsoşi. Inflorescenţele mici şi galbene apar vara şi toamna, în mănunchiuri. Plantă de grădină foarte populară în multe părţi ale lumii, pelinul este originar din Europa, Asia şi Africa. Creşte adesea pe terenurile virane şi pe marginea drumurilor.

Citeste si: Leacurile CĂLUGĂRILOR. Tratamente străvechi cu puteri vindecătoare

Planta medicinala aromată, înaltă de aproximativ un metru, care crește în zona de câmp și de deal. Frunzele sunt subțiri și au culoare arginitie. Florile au culoare galbenă. Pelinul înflorește din luna iulie până în septembrie. În scop fitoterapeutic se utilizează frunzele și florile din vârf. Recoltarea se face la sfârșitul perioadei de înflorire. Gustul plantei este foarte amar. Pelinul conține ulei volatil, principii amare, tuiol, artamarina, dinină, pinen, sabinen. Pelinul are efect antibacterian, colagog, vermifug, antimicotic, carminativ.

Este interzisă consumarea de pelin sub orice formă de către persoanele care au ulcer, alte afecțiuni acute ale sistemului digestiv sau cu afecțiuni ale sistemului nervos, în timpul sarcinii, în timpul alăptării.

Planta extrem de populară printre romani, pelinul e prezent nu doar în medicina sătească, ci și în poeziile populare, unde gustul lui extrem de amar este un etalon pentru suferințele vieții. Cunoscut din vremuri străvechi, folosit frecvent ca plantă de leac la daci, la romani și la greci, primele mențiuni scrise despre pelin se află în niște papirusuri egiptene datând din anul 1600 înainte de Hristos. Planta „sfântă”, purtată de preoți la brâu ca sa îi apere de duhurile rele, ea a intrat și în ritualurile grecești și romane, pentru ca în Evul Mediu să devină o plantă de bază a medicinei mânăstirești.