Legea tichetelor de vacanţă, ADOPTATĂ de Parlament. Câţi BANI primesc BUGETARII pentru concedii
Legea tichetelor de vacanţă pentru bugetari a fost adoptată de Parlament. Angajaţii pot primi până la 6.000 de lei pentru vacanţe. Firmele pot acorda vouchere dacă vor şi, astfel, beneficiază, de o reducere a taxelor.
Acest lucru ar trebui să ajute turismul românesc, pentru că, dacă li se dau acele vouchere, angajaţii sunt obligaţi să-şi petreacă concediul numai în România.
PNL aşteaptă ca din iulie angajaţii să beneficieze de astfel de etichete, având în vedere că legea intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial.
În primul rând, angajaţii de la stat vor putea să primească voucherele de vacanţă, dar şi cei de la privat pot acorda astfel de vouchere, având în vedere că beneficiază de o reducere a taxelor. Aceste tichete pot fi acordate şi electronic, nu doar pe hârtie, deci angajaţii pot primi un fel de card cu 6 salarii medii, care poate fi folosit în vacanţele din ţară.
Citeşte şi: OFICIAL: Românii scapă de executări silite
Premierul Victor Ponta a declarat miercuri că pentru proiectele de lege privind grupele întâi și doi de muncă și privind voucherele de vacanță a fost un vot aproape unanim în plenul Camerei Deputaților, adică nu au fost bătălii politice pe teme "cu adevărat importante".
"Dacă nu mă înșel, a fost un vot aproape unanim, adică nu au fost bătălii politice pe teme cu adevărat importante și de aceea voiam să subliniez adoptarea celor două legi, pentru că sunt foarte mulți oameni care le așteptau de foarte mult timp și numai prin intermediul dumneavoastră reușim să le transmitem acest lucru", a spus Ponta la Palatul Parlamentului.