Liberalii au dat o LOVITURĂ de sute de milioane de euro la buget prin protejarea afacerilor cu păcănele a unei colege
Intenţia autorităţilor de a interzice "păcănelele" în baruri se loveşte de opoziţia deputaţilor liberali, care fac jocul unei colege implicată până peste cap în afaceri cu săli de jocuri. Actul normativ căruia i se împotriveşte deputatul liberal, pe lângă faptul că va aduce câteva sute de milioane de euro în plus la bugetul statului, stabileşte reguli mult mai clare pentru activităţile de exploatare a jocurilor de noroc.
La începutul lunii aprilie, Maria Grecea, deputat PNL de Braşov, a reuşit să îşi convingă colegii liberali să se împotrivească unei legi care reglementează domeniul jocurilor de noroc. Astfel, ca urmare a intervenţiei Mariei Grecea, deputaţii din Comisia de Buget Finanţe au amânat dezbaterea legii de aprobare a OUG 92/2014, prin care România îşi aduce la zi legislaţia în ceea ce priveşte jocurile de noroc.
Membră a Comisiei de Învăţământ şi a Comisiei pentru Românii din afara graniţelor din Camerei Deputaţilor, Maria Grecea şi-a extins competenţele şi asupra jocurilor de noroc, propunând o serie de amendamente prin care îşi protejează, de fapt propriile afaceri, în condiţiile în care familia Grecea deţine monopolul în afaceri cu aparatele de tip slot machine în zona Brasovului.
Citește și: O senatoare PNL se plânge de salariul de parlamentar: Nu-mi ajung banii nici pentru coafor
Astfel, numele Grecea se regăseşte în Alibey Games SRL(Asociat unic - Grecea Alin), Marine Play SRL (Asociaţi Grecea Alin şi Serafini Marco), SC My First Billion B.I. SRL ( Administrator: BECHEANU IOAN; Asociati: BECHEANU IOAN si GRECEA ALEXANDRU ) ) SC Elys Partner 2011 SRL (Administrator: GRECEA DORINA; Asociati: GRECEA DORINA si BECHEANU IOAN) sau SC Trinity Beauty SRL, ultimele două fiind prezente şi în declaraţia de interese depusă de Maria Grecea, în care aceasta apare ca asociat cu 50%.
Având ca obiect de activitate închirierea de spaţii comerciale, societăţile deţinute de familia Grecea prosperă, de fapt, din jocurile de noroc, după cum reiese din contractele aflate în posesia RomaniaTV.net.
Actul normativ căruia i se împotriveşte deputatul liberal, pe lângă faptul că va aduce câteva sute de milioane de euro în plus la bugetul statului, stabileşte reguli mult mai clare pentru activităţile de exploatare a jocurilor de noroc, una dintre acestea fiind interzicerea aparatele de tip slot machine in baruri si alte locatii, unde vor putea fi utilizate doar aparate de amuzament, la fel ca in toate tarile UE, si unde nu se pot pierde şi nici câştiga sume mari de bani. "Păcănelele" clasice ar urma să fie permise doar în cazinouri şi săli specializate, eliminându-se astfel riscul ca minorii, spre exemplu, să aibă acces la ele.