Liniştea lui Traian Băsescu nu mai durează mult! Dosarul Flota s-ar putea redeschide
Traian Băsescu a scăpat de Dosarul Flota! Însă, bucuria fostului președinte e de scurtă durată. Asta, pentru că dosarul, clasat de DNA, ar putea fi redeschis. Unul dintre oamenii care au fost demiși de Băsescu pe când era ministru al Transporturilor aruncă bomba redeschiderii acestui proces.
Gabriel Ştefănescu, fost director în ministerul Transporturilor, care a câştigat la CEDO în anul 2007, după ce ce a fost concediat de Traian Băsescu pe când acesta era la conducerea ministerului, a vorbit despre motivele pentru care se doreşte redeschiderea dosarului "Flota".
Acesta a dezvăluit că destituirea sa a fost primul ordin semnat de Traian Băsescu la preluarea ministerului Transporturilor (sfârşitul anului 1996), ca răzbunare pentru că a făcut parte din echipa de 40 de specialişti care au lucrat la "dosarul Flota". Ştefănescu a caracterizat drept "ilegală şi neprofesional" decizia procurorilor pe această temă, care-i absolvă de orice vină de a fi produs prejudicii statului român pe cei 8 inculpaţi, inclusiv şeful statului.
Gabriel Ştefănescu a expus argumente juridice pentru care dosarul Flota trebuie redeschis. "Băsescu a fost de patru ori ministru şi face din asta o glorie. Dar, el era ordonator principal de credite. Aş ruga procurorii să citească regulamentul de funcţionare a ministerului din perioada când a fost ministru, şi să vedeţi ce spun aceste documente. El veghea asupra patrimoniului companiilor de stat. Ori cele 3 companii din Flota, erau de stat la data aia. El era în spatele unor acţiuni", a spus Ștefănescu la Antena 3.
BOMBĂ! Cu cine s-a cuplat ELENA UDREA după divorţ
Ştirile orei
Pe Basescu nu aveti decat sa-l pupati in speranta ca veti intelege ca nu are niciun amestec.