Liviu Dragnea: nu renunţ la ideea de a organiza referendum pentru modificarea Constituţiei în toamnă

| 27 iun, 2013

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat că în pofida deciziei Curţii Constituţionale de a se aplica referendumul cu prag electoral de 30% peste un an, nu renunţă la ideea de a organiza referendumul pentru modificarea Constituţiei în această toamnă.

Vicepremierul a explicat că nu înţelege cum o lege constituţională poate fi aplicată cu întârziere, dar a spus că nu va renunţa niciodată la proiectul regionalizării.

"După decizia de ieri a Curţii Constituţionale, mă rog timpul este foarte scurt, îmi este foarte greu să înţeleg cum o lege constituţională este constituţională dar nu de azi, de mâine. Îmi este foarte greu să înţeleg, dar, mă rog, până la urmă ne supunem. Despre regionalizare vreau să vă spun că nu renunţăm la acest proiect major sub nicio formă. Eu personal nu am renunţat niciodată la vreun proiect. Că regiunile se vor face astăzi sau cu o întârziere de două sau trei zile are mai puţină importanţă, deşi are importanţă pentru că România poate să piardă câteva luni de dezvoltare, dar regiunile oricum se vor realiza. În schimb, am şi varianta de rezervă în care să o facem în două etape. În prima etapă nefiind nevoie de prezenţa în Constituţie a noţiunii de regiune în aşa fel încât chiar şi atunci când vor fi realizate regiunile să nu fie afectat exerciţiul financiar european 2014-2020. Pe de altă parte, eu nu sunt dispus să spun astăzi că noi renunţăm total la ideea de a organiza referendum la modificarea Constituţiei în acest an. După decizia Curţii de ieri este prea devreme să ne pronunţăm, dar eu vă spun că eu nu cred că trebuie să renunţăm imediat la ideea de a organiza referendum pentru modificarea Constituţiei în această toamnă", a declarat Dragnea.

Vicepremierul nu a exclus posibilitatea ca referendumul să se facă în mai multe zile.

"Mai multe zile la referendum nu pot fi neconstituţionale pentru că este o decizie a Curţii de anul trecut care a spus că referendumul poate fi organizat în mai multe zile. Deci, eu cred că modificările la Constituţie şi regionalizarea reprezintă două proiecte de ţară uriaşe şi trebuie să identificăm toate posibilităţile legale şi toate mecanismele administrative legale care pot fi utilizate pentru ca în toamnă să putem modifica Constituţia. Nu vă pot spune acum exact cum, dar eu nu renunţ la idee, nici la prima, nici la a doua", a mai spus Dragnea.

Vicepremierul Liviu Dragnea, alături de ministrul pentru Societatea Informaţională, Dan Nica, participă, joi, la Galaţi, la o dezbatere publică privind procesul de regionalizare - descentralizare.

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis miercuri că este constituţională modificarea Legii de organizare şi desfăşurare a referendumului prin care a fost scăzut pragul de prezenţă dacă nu se aplică un an de la data intrării în vigoare.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ