Liviu Dragnea anunţă un referendum în octombrie care „ar putea să dureze trei zile”

Vicepremierul şi ministrul Dezvoltarii, Liviu Dragnea a declarat, duminică în cadrul unei emisiuni televizate, că nu renunţă la ideea consultării populare în octombrie, menţionând că aceasta ar putea să dureze trei zile.
Dragnea a subliniat că revizuirea Constituţiei şi regionalizarea sunt două proiecte majore pentru viitorul României, şi de aceea nu este adeptul amânării acestor proceduri.
Întrebat dacă ia în calcul, aşa cum a mai spus, organizarea unui referendum care să se întindă pe două zile, Dragnea a răspuns: "Poate să dureze şi trei zile".
El a adăugat că în contextul în care pragul electoral rămâne la 50%, există o decizie a CC de anul trecut "care ne spune că referendumul se poate organizat în mai multe zile".
Modificarea Legii referendumului prin care se reduce la 30% pragul la referendum este constituţională în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii, a decis, miercuri, CC.
Liderul PNL Crin Antonescu a declarat că o decizie privind momentul referendumului pentru revizuirea Constituţiei, după decizia de miercuri a CC, va fi luată în USL, el menţionând că sunt luate în calcul toate variantele, inclusiv amânarea pentru anul viitor, chiar şi odată cu alegerile prezidenţiale.
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ

Liviu Dragnea: nu renunţ la ideea de a organiza referendum pentru modificarea Constituţiei în toamnă
