Liviu Dragnea: Un şef de aşa-zis serviciu secret spune că fac descentralizare ca să acopăr greşeli

| 22 oct, 2013

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat că un şef de "aşa-zis" serviciu secret "umblă prin târg" şi spune că descentralizarea făcută de vicepremier vizează acoperirea unor greşeli în plata de ajutoare sociale

"Cert este că UDMR susţine procesul de descentralizare şi USL susţine procesul de descentralizare, spre deosebire de instituţii şi alţi şefi de instituţii, care nu susţin acest proces. De exemplu, este un şef de aşa-zis serviciu secret din România care umblă prin târg spunând că eu vreau să fac procesul de descentralizare ca să acopăr nu ştiu ce greşeli care s-au făcut în plata unor ajutoare sociale sau ceva de genul ăsta. Eu îl rog, ca să nu folosesc cuvântul «somez», să iasă public şi să spună pentru că, dacă nu, în două-trei zile ies eu şi spun despre cine este vorba", a spus Dragnea, după o întâlnire cu parlamentari UDMR pe tema descentralizării, conform Mediafax.

Liderul PSD a precizat că s-a săturat de această atitudine "securistă" a unora. Dragnea a spus că este vorba despre un şef de serviciu "la nivel naţional". "În 2-3 zile vă spun. Să nu credeţi am făcut declaraţia aiurea", a adăugat Dragnea.

El a spus, în momentul în care jurnaliştii i-au replicat că sunt doi-trei şefi de servicii secrete în România, că există "mai mulţi care zic că sunt de la nişte servicii aşa-zis secrete".

Ministrul a spus că respectivul şef de "aşa-zis serviciu secret bate câmpii", "bârfeşte" şi "merge cu intriga", Dragnea arătând că îi lasă acestuia la dispoziţie trei zile pentru a vedea dacă are onoare să spună lucrurile public.

"Bate câmpii. Dar joi cel mai târziu vă spun. E un seminar pe la Banca Naţională, când ies de acolo vă spun, dacă între timp nu iese dumnealui, pentru că face o acuzaţie foarte gravă", a spus Dragnea.

El a spus că respectivul şef de "aşa-zis serviciu" obişnuieşte de ani de zile să facă acuzaţii grave în ceea ce îl priveşte. Întrebat de ce aşteaptă trei zile, Dragnea a precizat: "Ca să-i dau posibilitatea să vedem dacă are onoare să iasă să spună. Pentru că e vorba de acuzaţii foarte grave pe care le face şi pe care obişnuişte să le facă de ani de zile şi în ceea că mă priveşte şi în ceea ce priveşte pe alţii şi nu mai vreau să existe în România o astfel de atitudine securistă, nu numai în ce mă priveşte pe mine".

Dragnea a adăugat că ţara nu poate fi însănătoşită dacă şefi de instituţii "bârfesc sau merg cu intriga". Ministrul a ţinut să precizeze că acuzaţiile nu i-au fost transmise personal. "Nu mie mi-a transmis", a spus Dragnea.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ