Udrea: Am vrut să văd dacă Dragnea nu poate sau poate şi nu vrea. Constat că poate, dar mai aşteaptă
Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, luni, după întrevederea dintre ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea, şi parlamentarii PDL pe tema descentralizării, că a vrut să văd dacă vicepremierul "nu poate sau poate şi nu vrea" şi a constatat că acesta "poate, dar mai aşteaptă".
"Partea bună a întâlnirii a fost că este ziua domnului ministru şi i-am urat cu toţii «La mulţi ani!». Partea mai puţin bună a fost că toate aceste explicaţii nu le-am putut auzi înăuntru pentru că noi, deşi am fost puţini, am vorbit mult şi domnul ministru nu a prea avut ocazia să ne spună ce a spus aici, presei, aşa că am plecat destul de nelămuriţi. Eu am vrut să văd - acum m-am dumirit - am vrut să văd dacă domnul ministru nu poate sau poate şi nu vrea. Am constatat acum că domnul ministru poate, dar mai aşteaptă", a spus Udrea, într-o declaraţie de presă susţinută în comun cu Dragnea, informează mediafax.
Ea a continuat, spunând că a dorit, în calitate de "fost ministru" al Dezvotării Regionale, să afle, de la "un fost preşedinte de Consiliu Judeţean", dacă se are în vedere ca în perioada următoare să existe o descentralizare a programelor de investiţii.
"Spuneam, când eram ministru, că nu e normal ca în pixul ministrului să stea sălile de sport sau căminele culturale. Este firesc ca lucrul acesta să se decidă la nivel local. Un fost preşedinte de Consiliu Judeţean ştie ce înseamnă să depinzi de un ministru, să stea primarii la uşa ministrului. Numai că atunci când vii la putere există această tentaţie de a controla politic primarii pentru că primarii aduc voturi în alegeri, aduc voturi la referendum şi este foarte bine să ai un control politic asupra lor", a adăugat Udrea.
Ea a precizat, în acelaşi registru ironic, că Dragnea a dat asigurări că se va ocupa să facă şi această descentralizare de programe de investiţii, dacă nu va candida la prezidenţiale.
"Domnul ministru ne-a asigurat că dacă nu candidează la Preşedinţia României în perioada următoare se va ocupa să facă şi această descentralizare de programe de investiţii pentru că probabil are şanse să se întorcă preşedinte de Consiliu Judeţean şi atunci cu siguranţă va dori foarte mult să decidă la nivelul judeţului Teleorman cum se fac investiţiile şi nu să-i spună un ministru de la Bucureşti dacă să facă întâi sală de sport sau drum", a spus Udrea.
Ea a mai spus, râzând, că la întrevedere au participat trei guverne, respectiv Guvernul Boc, Guvernul Ungureanu şi Guvernul din umbră.