Loteria bonurilor fiscale: Bonul câştigător este din data de 23 mai. Vezi ce valoare trebuie să aibă
Duminică, 28 iunie, la ora 17.00, a avut loc a doua extragere la Loteria Bonurilor Fiscale, organizată de Ministerul Finanţelor. Bonurile care intră în cursa pentru tragerea la sorţi a celor cel mult 100 de premii trebuie să aibă valori cuprinse între 135 de lei şi 135,99 lei şi să fie din data de 23 mai 2015.
Loteria Română a organizat extragerea din urne a bilelor care vor desemna luna, ziua şi valoarea bonurilor câştigătoare în prima etapă de selecţie. După centralizarea bonurilor câştigătoare, va fi organizată cea de a doua extragere, pentru determinarea celor 100 de bonuri câştigătoare.
Prima cifră extrasă, cea care desemnează luna în care a fost emis bonul, este 5, corespondentul lunii MAI.
A doua cifră, corespunzătoare zilei în care a fost emis bonul câştigător, este 23.
În urma extragerii, cifră cu cifră, a numerelor corespunzând sutelor, zecilor şi unităţilor, suma câştigătoare a fost desemnată 135.
Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul şi seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data şi ora emiterii precum şi numărul de ordine). Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câştigătoare în prima etapă de selecţie, va elibera o copie a acestora cu menţiunea „conform cu originalul", pe care se inscrie un număr unic de înregistrare. Pentru asigurarea transparentei, lista cu numerele unice de înregistrare al bonurilor care au făcut obiectul cererilor de revendicare, va fi publicată pe site-urile MFP şi ANAF.