Lui Crin Antonescu i s-a înmuiat statul de drept
Agenția Națională de Integritate (ANI) a dat publicității miercuri un comunicat în care aduce la cunoștința opiniei publice, că nici mai mult nici mai puțin de 32 de parlamentari (10 senatori și 22 de deputați) s-ar afla în incompatibilitate.
Lăsând la o parte faptul că, în mod surprinzător, niciunul dintre parlamentarii vizați de ANI nu face parte din tabăra PDL sau a PMP și dincolo de evidentul caracter spectacular pe care Agenția l-a urmărit prin furnizarea ”la pachet” a deciziilor la care a ajuns, să remarcăm faptul că, din cei 32 de deputați și senatori, 14 sunt membri ai formațiunii condusă de Crin Antonescu. Ca urmare, anunțul ANI a creat PNL o evidentă problemă de imagine, mai ales că liberalii se dau în ultima perioadă mari apărători ai statului de drept.
Ne-am fi așteptat în aceste condiții ca liberalii să evite să se pună pavăză în fața parlamentarilor acuzați de incompatibilitate de către ANI. În schimb, formațiunea condusă de Crin Anonescu a făcut exact contrariul.
Astfel, într-un comunicat apărut cu promptitudine pe agențiile de presă la doar câteva ore după ce ANI și-a făcut publică poziția, PNL declară răspicat că până la o decizie definitivă a justiției, toți cei 14 parlamentari ai partidului sunt curați ca lacrima, ba mai mult, îi îndeamnă să utilizeze căile de atac împotriva deciziei Agenției. ”Partidul Naţional Liberal consideră că fiecare dintre cei vizaţi are dreptul de a contesta raportul de evaluare al ANI în justiţie. Doar justiţia poate stabili, printr-o hotărâre definitivă, situaţia fiecăruia dintre cei în legătură cu care ANI a constatat starea de incompatibilitate”, se arată în comunicatul transmis de către formațiunea condusă de Crin Antonescu.
Poziția exprimată este de altminteri în linie și cu aceea adoptată în cazul lui Mircea Diaconu, pe care liberalii se încăpățânează să îl pună pe listele pentru Parlamentul European, deși a fost declarat incompatibil de către ANI și are interdicție să mai ocupe funcții publice. Și aceasta doar fiindcă decizia în discuție nu este încă definitivă.
Desigur, acest tip de argumentație este corectă din punct de vedere legal. Numai că aici discutăm despre imaginea publică a unui partid care, altminteri, face pe campionul statului de drept.
Duplicitatea din discursul formațiunii conduse de Crin Antonescu devine astfel încă o dată frapantă. Ceea ce, în fond, nici nu este de mirare ținând cont că discutăm despre un partid al cărui lider susține independența justiției doar atunci când îi convine politic. Să ne aducem aminte în acest sens despre nenumăratele ieșiri în care Crin Antonescu critica la scenă deschisă DNA-ul sau Parchetul General, acuzându-le că fac jocuri politice și că pun la zid în mod nemeritat membri ai PNL acuzați de corupție, pentru ca ulterior să ridice aceleași instituții în slăvi și să vorbească despre cum Victor Ponta sau Traian Băsescu le încalcă independent.