Macovei, atac cu sorcova la baionetă

Se spune că ce nu te doboară te face mai puternic. Scăpat ca prin urechile acului de hăitașii care l-au încolțit astă vară și erau cât pe ce să-l transforme într-un trofeu politic, Traian Băsescu trage concluziile. Știe că trebuie să se schimbe, știe că dacă vrea să supraviețuiască în mediul politic trebuie să se adapteze... Așa că președintele năpârlește, un fenomen comun la reptile, dar rareori observat la oamenii politici ai locului. De pe acesta cad bucăți mari și jerpelite de piele solzoasă. Mai întâi se leapădă de PDL, devenit prea greoi în răspuns la stimulii și sugestiile președintelui. În plus, Blaga și-a consolidat prea mult poziția și scutul solzos, odinioară atât de suplu și lucios, acum îl cam strânge în spate. Apoi îi cad ghearele, una câte una. Îi vor crește altele mai noi, mai bune. Cele vechi oricum se tociseră de tot. Este ceea ce sesizăm în momentul de față, când personajele atât de importante și eficiente ale președintelui sunt abandonate unul câte unul și devin biete marionete care se mișcă dezarticulat și fără sens.

Morar, eroare de pilotaj: și-a făcut treaba, poate să plece. Morar pleacă, cu un rictus și o ușă trântită. Pe urmă Macovei... care, dezorientată, nu înțelege. Execută câteva fandări, din inerție, dar mișcările sale sunt doar reflexe mecanice, palide și dezordonate precum picioarele broaștei care mai dansează o vreme în laborator dacă primesc câte un impuls electric. Spune prostii. Așa este când brief-ul lipsește, vorbești din amintiri și încerci să maschezi din tonul vocii că nici nu știi prea bine despre ce vorbești. Îl atacă pe Ponta la fel de incoerent și ridicol ca și ceilalți viteji de altădată, în prezent doar simpli circari fără public... Și cu un ochi mereu spre Cotroceni, cu speranță. Poate, poate mai vine un ordin, o sugestie, ceva. Dar ordinele nu mai vin. Teoria evoluționistă nu era exceptată din programa școlară după care a învățat președintele, pe vremuri. Traian Băsescu trece la un alt nivel și speră ca, măcar din unghiuri mai favorabile, să pară că evoluează. Renunță la solzi, gheare și platoșă pentru ceva mai nou și mai flexibil... Și mai puțin vizibil și compromițător. Din arsenalul vechi a mai rămas amintire doar coada blondă, platinată. O ține de drag sau poate doar din prudență, să aibă de ce să se lepede în caz de nevoie, dacă va mai fi încolțit... Dar Macovei nu știe asta și, desigur, e mai bine pentru ea așa. Ar fi un act de cruzime inutilă să i se spună acum, la final, cum apare privită din exterior... În compania lui Neamțu, Papahagi și Ofițeru, atacând cu sorcova la baionetă niște tranșee acoperite de iarbă și coada șoricelului.