MAFIA IMOBILIARĂ, prea mare chiar şi pentru DNA? Nicuşor Dan vrea să dea o mână de ajutor

| 16 apr, 12:32

Nicuşor Dan, președintele Asociației Salvați Bucureștiul, și-a oferit serviciile DNA-ului, la evenimentul dedicat lansării Hărții corupției locale.

“Există o mafie imobiliară. Din păcate DNA-ul nu a intrat în acest fenomen social. Suntem gata să colaborăm cu expertiza pe care o avem cu DNA-ul şi să stârpim aceste lucruri. Aceasta este invitația pe care o fac”, a declarat acesta la lansarea Hărţii corupției locale realizată de Societatea Academică din România și Romania Curată la care au participat și procurori DNA.

Dan a declarat că, în cazul în care DNA dorește să îi pună la dispoziție autorizațiile de construire emise de Primăria Capitalei și deciziile judecătorești prin care anumite documentații de urbanism sau autorizații de construire au fost anulate, acesta poate să facă o analiză a acestor acte administrative şi să identifice persoanele responsabile pentru a se dovedi că este vorba despre corupție.

Citeşte şi: Harta corupţiei: Bucureştiul, Maramureşul şi Bacăul se află în topul național al corupției

“Avem o mafie imobiliară și avem foarte multe probe. ICOMOS, care este organismul UNESCO pentru patrimoniul construit, a atras atenția României asupra distrugerilor de patrimoniu din București. În Ordonanța de urgenţă 7/2011, Guvernul României spune, cu alte cuvinte, că avem o mafie imobiliară care trebuie stopată. Avem rapoarte de la Inspectoratul de Stat în Construcții, care spun că jumătate din Planurile de Urbanism sunt ilegale și 30% dintre autorizațiile de construire sunt ilegale. De ce aceasta este corupție? Pentru că în momentul în care un arhitect șef greșește o dată și dă cuiva două etaje în plus poate să fie o neglijenţă în serviciu. Dar în momentul în care un arhitect șef dă într-un an, la 100 de persoane, un etaj, două în plus, asta poate fi catalogat drept foloase pentru alții, prin abuz în serviciu. Cum putem să dovedim asta? Nu o să reușim să dovedim că s-au dat niște spăgi, noi nu avem posibilitatea asta, deși în lumea arhitecților circulă informații că se dau 20.000 de euro pentru un etaj. Însă, cu toate statisticile prezentate aici, putem să dovedim. Noi nu avem acces la cele 600 de autorizații de construire pe care le dă Primăria Municipiului București într-un an, dar dacă cineva ne pune la dispoziție cele 600 de autorizații, pe care noi pe o cerere de informații publice o să le obținem peste 3 ani, dacă DNA ne pune la dispoziție cele 600 de autorizații, noi prin analiza noastră o să găsim 200 de autorizații ilegale. Prin asta poți să condamni 4-5 funcționari din Direcția de urbanism din primărie. Sau mai simplu, noi nu avem acces la deciziile pe care le pronunță Curtea de Apel București. Putem spune că la Curtea de Apel București se pronunță anual 1000-2000 de hotărâri pe urbanism. Din cifrele astea putem să estimăm că se anulează 200-300 de autorizații de construire și documentații de urbanism. Dacă avem acces la aceste hotărâri, putem să facem o analiză şi să găsim un arhitect care într-un an a dat 50-80 de autorizații anulate prin care omul acesta a dat niște etaje în plus unor oameni”, a declarat Nicuşor Dan, potrivit romaniacurata.ro.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ