PNL: DNA nu i-a cerut lui Adomniţei prezenţa la percheziţii
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe a declarat, miercuri, că din informaţiile pe care le au la partid, DNA nu i-a cerut lui Cristian Adomniţei prezenţa la percheziţiile care au lor la Consiliul Judeţean Iaşi, şi că acesta şi-a manifestat disponibilitatea de a se întoarce în ţară.
”Domnului Cristian Adomniţei, din informaţiile pe care le avem, nu i s-a solicitat prezenţa la aceste percheziţii, se afla în drum către o instituţie europeană - Comitetul regiunilor de la Consiliul Europei -. Şi-a afirmat disponibilitatea de a participa, nu i s-a cerut de către DNA prezenţa la aceste percheziţii (..) dar şi-a manifestat disponibilitatea de a se întoarce la Iaşi”, a precizat Ionuţ Stroe.
Purtătorul de cuvând al PNL a precizat că Adomniţei este plecat în delegaţie la Bruxelles, şi că această deplasare va dura probabil două-trei zile.
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, liberalul Cristian Adomniţei, vizat în dosarul în care procurorii DNA fac percheziţii miercuri la CJ, privind fapte de corupţie, nu se află în ţară, el plecând la Bruxelles în cursul dimineţii, pentru a participa la şedinţa plenară a Comitetului Regiunilor.
Procurorii DNA fac, miercuri, 21 de percheziţii, dintre care 19 la Consiliul Judeţean Iaşi, în birourile unor directori ai Direcţiei Economice, Serviciului Financiar Contabil şi Direcţiei Achiziţii, într-un dosar în care sunt vizate fapte de corupţie şi fals, care ar fi fost comise în perioada 2013-2015.
Surse judiciare au declarat că în acest caz sunt în atenţia anchetatorilor DNA Iaşi preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, vicepreşedintele Alin Aivănoaei, fostul vicepreşedinte Victor Chirilă şi directorul executiv al Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă, Cristina Teodora Jinga.
Faptele cercetate de procurori sunt legate de acordarea unui contract, prin procedura "cerere de ofertă", societăţii Laser Co SRL Iaşi.
Contractul, în valoare de 340.000 de lei, pentru servicii de promovare a judeţului Iaşi, semnat în 27 septembrie 2013, presupunea 16 repere şi avea durata maximă de execuţie de trei luni de la data semnării. În caz de executare cu întârziere, prestatorul putea fi obligat la plata de penalităţi de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere din contravaloarea serviciilor rămase de executat, au precizat sursele citate.
Suma ar fi fost achitată firmei, iar procesul verbal de recepţie ar fi consemnat că totul este în regulă calitativ şi cantitativ, deşi în cele trei luni ar fi fost predate doar 11 din cele 16 repere de promovare. Auditul intern al CJ ar fi sesizat neregulile, iar acest aspect i-ar fi fost adus la cunoştinţă lui Cristian Adomniţei.
Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei a plecat, miercuri dimineaţă, la Bruxelles, pentru a participa la şedinţa Comitetului Regiunilor.
”Începând de astăzi (n.r. - miercuri) până vineri, preşedintele Cristian Adomniţei participă la şedinţa plenară a Comitetului Regiunilor. Agenda evenimentului a fost stabilită de Comitetul Regiunilor cu aproximativ două luni în urmă. Din februarie 2015, domnia sa ocupă funcţia de vicepreşedinte al grupului PPE din cadrul Comitetului Regiunilor, fiind membru în cele mai importante comisii din cadrul acestuia (Comisia pentru cetăţenie, guvernanţă, afaceri externe şi instituţionale - CIVEX şi Comisia pentru politică de coeziune teritorială - COTER). Unul dintre subiectele care vor fi dezbătute în aceste zile este Planul de Investiţii şi Fondul European pentru Investiţii Strategice (împreună cu reprezentanţii Comisiei Europene, a Băncii Europene de Investiţii, a Băncii Centrale Europene şi ai Comitetului Economic şi Social European)”, se arată într-o informare a Biroului de presă al CJ Iaşi.
Totodată, reprezentanţii CJ Iaşi susţin că au pus la dispoziţia procurorilor DNA toate documentele solicitate.