Maria Grapini va fi retrasă din postul de ministru pentru a candida la europarlamentare

| 29 ian, 2014

Maria Grapini va fi retrasă de Partidul Conservator din postul de ministru delegat pentru IMM şi Turism pentru a candida la alegerile europarlamentare din luna mai, urmând să părăsească Guvernul cel mai târziu în luna martie, au declarat pentru Mediafax surse din partid.

Decizia va fi anunţată joi, în şedinţa Biroului Permanent al Partidului Conservator, au menţionat sursele.

Preşedintele partidului, Daniel Constantin, şi Maria Grapini nu au putut fi contactaţi până la transmiterea ştirii.

Partidul Conservator va propune o altă persoană pentru poziţia de ministru delegat pentru IMM, mediu de afaceri şi turism.

Maria Grapini ocupă postul de ministru din decembrie 2012.

Ea a absolvit Institutul Politehnic "Gheorghe Asachi" din Iaşi, Facultatea de Textile, specializarea "Tehnologia Mecanică a Filării şi Ţeserii".

Până în anul 1989 a lucrat la I.T.Garofiţa Timişoara.

În septembrie 1989 a devenit inginer şef la fabrica de confecţii "13 Decembrie" din Timişoara. Din ianuarie 1990, a fost director general al Pasmatex Timişoara, iar din 1998 este acţionarul principal al grupului de firme Pasmatex.

Maria Grapini a fost preşedintele Asociaţiei Femeilor Antreprenor din România, preşedintele Federaţiei Patronale din Industria Uşoară, vicepreşedinte UGIR 1903 şi membru în Consiliul Naţional al Exportatorilor.

Totodată, din 2006, Grapini este preşedintele organizaţiei judeţene Timiş a PC şi vicepreşedinte la nivel naţional al Partidului Conservator.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ