România – o soluţie inteligentă de a atrage oameni de afaceri
În ianuarie 2014 a intrat în vigoare o ordonanţă adoptată de Guvern, potrivit căreia toţi cetăţenii din afara graniţelor Uniunii Europene pot intra în România fără viză dacă deţin deja o viză Schengen.
Soluţia adoptată de ţara noastră vizează în primul rând deschiderea faţă de investitorii străini, alţi decât cei care sunt membri ai Uniunii Europene, în condiţiile în care sunt astfel anulate procedurile birocratice complicate care de multe ori sunt cele care determină oameni de afaceri potenţi să evite România pa harta investiţiilor.
"Toţi cetăţenii din ţările non-europene care au obţinut viză Schengen nu mai au nevoie de viză de România. Bulgaria făcuse lucrul acesta înaintea noastră", a declarat ministrul delegat pentru IMM, Maria Grapini. Soluţia Executivului este adecvată, în acord cu angajamentele asumate de USL în programul de guvernare. Pentru o dinamică economică pozitivă, pentru dezvoltarea României şi mai ales pentru creşterea nivelului de trai pentru toţi cetăţenii, stimularea investiţiilor reprezintă o condiţie fundamentală. Vor fi create astfel noi locuri de muncă, iar investiţiile străine directe vor conduce în mod implicit şi la creşterea colectării de taxe şi impozite la bugetul de stat.
Deschiderea României către investiţii şi măsurile de stimulare ale IMM-urilor au fost de altfel politici centrale ale Guvernului Ponta. Teren propice pentru investiţii au găsit în ţara noastră mari companii precum Daimler, DeLonghi, Huawei sau ZTE, iar atractivitatea investiţională tinde să fie confirmată şi în 2014, prin prisma stabilităţii şi predictibilităţii oferite de ţara noastră.
Deciziile pe zona stimulării investiţiilor economice adoptate de Guvernul Ponta construiesc fundaţia unei relaţii corecte şi sănătoase între stat şi sectorul privat. Dacă în perioada guvernărilor PDL politicile de austeritate fără noimă şi curba de sacrificiu impusă sub guvernele Boc - Ungureanu au dus România spre prăpastie, iniţiativele Guvernului Ponta constituie reparaţii necesare pentru a reda încrederea românilor în guvernare. În acest sens, investitorii care aleg România au în Guvernul Ponta un partener dispus să creeze premisele derulării în cele mai bune condiţii a afacerilor pe care le dezvoltă aici.
Deşi măsura adoptată la nivelul Guvernului privind liberul acces în România a cetăţenilor non-UE care deţin vize Schengen a fost receptată favorabil de mediul de afaceri, se pare totuşi că procedura nu ar fi pe deplin agreată de către Uniunea Europeană. Opoziţia Uniunii privind această procedură pare a porni de la o îngrijorare neîntemeiată. Din moment ce respectivii cetăţeni primesc viza Schengen şi au undă verde în a călători în zona liberă de circulaţie europeană, nu există practic niciun motiv pentru care, aceloraşi cetăţeni, să le fie refuzat accesul în statele UE care nu au aderat încă la Schengen. Cel mai probabil, acest mic diferend va fi soluţionat pe calea dialogului între autorităţile române şi oficialii europeni, iar ţara noastră va putea beneficia de aportul investiţional al oamenilor de afaceri care deţin o viză Schengen, indiferent de naţionalitate.