MARIAN VANGHELIE, atac fără PRECEDENT la VICTOR PONTA

| 16 iun, 11:33

MARIAN VANGHELIE lansează un atac dur la VICTOR PONTA, prin intermediul unui mesaj semnat de "Echipa de comunicare".

OBIECTIV.INFO va prezinta mesajul integral postat de echipa de comunicare a lui Marian Vanghelie, pe un site de socializare:

Victore, cat mai trebuie sa gresesti ca sa intelegi ca Romania nu incepe si nu se termina cu tine?

In acest moment nu mai e vorba de doctrine si ideologii, ci de cum salvam Romania de oameni ca tine si ca Generalul Oprea, de finii, nasii, rudele si prietenii vostri, pusi in posturi cheie si folositi permanent ca arme impotriva celor care indraznesc sa se opuna intereselor voastre. Procesul de confiscare a partidului pentru care am luptat alaturi de alti PSD-isti adevarati, a Guvernului Romaniei, inclusiv a bunei desfasurari a justitiei, continua si se intensifica.

Inca de cand era sef al Corpului de Control al Primului Ministru, Victor Ponta, alaturi de Generalul Oprea si o camarila de aceeasi teapa, se ocupa intens sa distruga lideri politici prin construirea de dosare false.

Generalul Oprea are o viteza fantastica in a pune mana pe PSD. Vedeti fiefurile traditional social democrate si ce s-a intamplat cu ele. Aviz celor din zonele neatinse, inca! Sa nu va treziti cu niste dosare, daca nu faceti frumos! Toate astea erau de asteptat. Victor Ponta si-a permis ca in timpul sedintelor de partid sa isi declare intentiile in ceea ce priveste «strategia de reorganizare», prezentand un plan prin care isi propunea ridicari in functie si taieri de capete: indepartarea Generalului Coldea, sacrificarea Procurorului Kovesi, numirea la conducerea SRI a Generalului Oprea si a socrului lui la SIE.

Victor Ponta si-a propus si a reusit sa scape de lideri din partid ca Adrian Severin, Ion Toma, de primari si presedinti de consilii judetene. Gheorghe Nichita, Tudor Pendiuc, Radu Mazare, Nicusor Constantinescu, fiind doar cativa dintre acesti liderii. S-a folosit de Noul Cod Penal si de Noul Cod de Procedura Penala pentru a scapa de nedoriti, coduri pe care acum vrea sa le modifice pentru a se proteja de justitie impreuna cu acolitii sai, unul din ei fiind Dan Sova. Victor Ponta se folosteste de functiile aliatilor lui: Oprea, Cazanciuc si Nitu, pentru a crea noi dosare si a scapa de adversari. Daca tot este «creatia» Generalului Oprea, metodele sunt aceleasi….

Citeste si: Şedinţa de Guvern de miercuri a fost anulată

Cand te folosesti de partid in interes personal este una, dar cand iti vinzi tara, al carui premier esti, este cu totul alt lucru. Intr-una din sedintele de BPN ale PSD, Victor Ponta ii ordona lui Titus Corlatean, Ministrul de Externe din acea vreme, sa ii aranjeze intalniri bilaterale la Olimpiada de Iarna ce a avut loc la Soci in 2014. In acel moment, aliatii strategici europeni si americani boicotau festivitatile de deschidere a olimpiadei, iar Ponta ocupa loc de cinste in tribuna. In baza aceluiasi principiu a fost si la Baku. In alte sedinte de BPN ale PSD tot Victor Ponta a fost acela care a mentionat de cateva ori bunele relatii pe care le are cu China si Rusia si le propunea ca alternativa la relatia cu Statele Unite. Intr-o alta sedinta de BPN a PSD, Dragnea s-a referit la faptul ca Victor Ponta a pierdut alegerile din cauza ca americanii au ordonat retelei Facebook sa il sustina pe Iohannis. Victor Ponta a fost intru totul de acord cu Dragnea. Toate acestea dovedesc clar obsesia lui Ponta fata de Rusia si China, de zona euroasiatica. De ce sa ne mai miram, atunci, de plecarea lui la Baku sau de multiplele vizite in China? Victor Ponta este disperat sa vanda Romania pentru interesul lui imediat.

In sedintele de partid taia si spanzura. Pacat ca a fost si a ramas un las si, de cate ori este infruntat, da bir cu fugitii. Ori pleaca in concediu, ori se duce la doctor…

Victore, Romania se afla la granița unui conflict sangeros ! Nu faptul ca te-ai dus la Baku este grav, dar orice vizita a unui prim ministru roman intr-o tara straina reprezinta Romania. Un premier roman trebuie sa exprime o poziție comuna a statului roman. Chiar nu exista cineva care sa iti atraga atentia ca nu te poti afisa cu Putin sau Lukasenko exact in ziua in care erai acuzat ca nu permiti milioanelor de romani din Diaspora sa voteze?

In privinta Generalului Oprea, ai ajuns la vorba mea. Spuneam in precedenta postare ca prin mezalianta cu Generalul Oprea, iti sacrifici destinul politic si, odata cu al tau, al intregului partid. Si iata ca Generalul Oprea a ajuns sa santajeze Partidul Social Democrat si sa ne dea lectii de moralitate.

Echipa de comunicare

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ