Marko Bela: UDMR nu susţine votul prin corespondenţă

| 09 oct, 12:36

Votul prin corespondenţă ar crea inegalităţi între românii din străinătate şi cei din ţară, spune senatorul UDMR, Marko Bela. El crede că formaţiunea sa nu ar putea vota o astfel de lege, mai ales în lipsa unor "dezbateri serioase".

Marko Bela declară tranşant că UDMR nu susţine votul prin corespondenţă: "Nu susţinem votul prin corespondenţă. Eu cred că votul prin corespondenţă ar ridica o serie de probleme pe care nu le-am discutat şi probabil că nu vom reuşi să le rezolvăm. S-a mai spus acest lucru că de fapt creşte riscul de fraudare a alegerilor, dar eu nu mă refer la un astfel de pericol, pentru că dacă am avea vot prin corespondenţă, atunci am fi obligaţi să eliminăm aceste riscuri. Pur şi simplu, s-ar crea o inegalitate şi anume în cazul celor care trăiesc în străinătate ar exista o facilitare a votului, în timp ce cei din ţară n-ar avea o astfel de facilitate", a subliniat liderul maghiar la RFI.

Citeşte şi:  Valeriu Zgonea: Adoptarea legii votului prin corespondenţă va fi cel mai târziu în luna februarie

Întrebat ce soluţii vede pentru românii din străinătate, senatorul UDMR a răspuns: "Cât mai multe centre de vot, cât mai multe puncte, unde cei care trăiesc în diasporă să aibă posibilitatea să voteze".

Cum va vota UDMR, când va exista un proiect de lege final în Parlament? "Bineînţeles că vom ajunge la o concluzie când vom vedea proiectul, nu cred că cineva poate să respingă aşa ceva, fără să vadă textul, dar repet, avem reţineri foarte serioase faţă de ideea votului prin corespondenţă şi nu cred că am putea să votăm o astfel de lege, mai ales dacă se impune textul fără dezbateri serioase", spune Marko Bela.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ